Primăria oraşului Tel Aviv a anunţat miercuri că a prezentat un turn înalt de 36 de metri construit din piese Lego într-o încercare de a doborî recordul mondial omologat de Guinness în 2015, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest turn a fost construit din piese Lego colecţionate şi donate de locuitori timp de un an. 

Campania pentru înscrierea construcţiei în cartea recordurilor Guinness a fost lansată de profesorii lui Omer Sayang, un băiat de 8 ani care a murit de cancer în 2014 şi care ridica pe perioada cât a fost bolnav turnuri din Lego. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Construcţia este ridicată cu o jumătate de milion de piese şi este amplasată timp de patru zile în Piaţa Rabin, în faţa impozantului imobil al municipalităţii oraşului. 

Precedentul record al celui mai înalt turn din Lego, potrivit Guinness Book, datează din 2015 când o filială a brandului din Italia a realizat unul înalt de 35,05 metri pentru expoziţia universală de la Milano. 

Un dosar alcătuit din fotografii făcute cu ajutorul unei drone va fi trimis la Guinness înainte ca noul record să fie omologat, a afirmat pentru AFP un purtător de cuvânt al primăriei.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.