Regizoarea germană Maren Ade a vorbit într-un interviu acordat Agenţiei de presă News.ro despre drama din comedia ”Toni Erdmann” şi o eventuală prezenţă la Oscar 2017, despre diferenţele care se atrag, despre femeile care lucrează în companii, inegalitatea dintre sexe, şi despre ierarhizarea ţărilor în Uniunea Europeană, fapt care îi displace, la fel şi germanii care pleacă în străinătate cu atitudinea de a spune oamenilor ce să facă.
Prezentă în România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, care a debutat vineri cu cea mai recentă creaţie a sa, ”Toni Erdmann”, Maren Ade a vorbit în interviul acordat News.ro şi despre familia ei. ”Multe lucruri în familia mea se rezolvă prin umor”, a afirmat ea. Totuşi, regizoarea susţine că filmul este prea puţin biografic ca spectatorul să poată afla ceva despre autoare.
Motivele tatălui, Winfried Conradi/ Toni Erdmann, sunt triste, iar faptul că mulţi spectatori ratează drama filmului o face pe Maren Ade să spună că fiecare ”trebuie să facă cu acest film ce simte”.
”Pentru mine ceea ce se află sub lucrurile care se întâmplă este dramă”, a spus ea.
A trăit cinci luni în România, timp în care a filmat cea mai mare parte a celui de-al treilea lungmetraj al său, şi spune că a avut parte doar de înţelegere şi oameni binevoitori. ”Voi probabil credeţi că noi suntem mai liberi, dar voi aveţi alte lucruri şi părţi libere”, a spus Maren Ade.
Filmul său spune povestea unui tată excentric, ajuns la pensie şi pus mereu pe glume, care hotărăşte să îi facă o vizită surpriză fiice sale, o femeie de carieră care lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în Bucureşti.
Lungmetrajul ”Toni Erdmann”, o coproducţie Germania-Austria-România, care reprezintă propunerea Germaniei pentru o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, îi are în rolurile principale pe Sandra Hüller şi Peter Simonischek, iar din distribuţie mai fac parte, între alţii, Ingrid Bişu, Alexandru Papadopol, Victoria Cociaş şi Vlad Ivanov.
Maren Ade, născută pe 12 decembrie 1976, este regizoare, scenaristă şi producătoare. Primele sale două lungmetraje au fost multi-premiate: debutul ”The Forest for the Trees” (2003) a câştigat premiul juriului la Sundance, iar ”Everyone Else” (2009) a obţinut marele premiu al juriului şi Ursul de Argint pentru interpretare (Birgit Minichmayr) la Festivalul de Film de la Berlin.
Ce aflăm despre Maren Ade din filmul acesta? Cât de autobiografic este?
Maren Ade: Despre mine? (râde, n.r.) Nu prea este autobiografic. Autobiografic, pentru mine, ar însemna ca lucrurile acelea să mi se fi întâmplat. Din păcate, nu, ar fi fost interesant. Totuşi, este destul de personal întodeauna să fac un film şi să conturez personajele din interior. Este personal prin prisma a ceea ce dă de gândit. M-am gândit la foarte multe lucruri, mult timp. Prefer ca oamenii să se gândească la ei, atunci când văd filmul.
Cine v-a fost sursă de inspiraţie?
Maren Ade: Ei bine, tatălui meu îi place să glumească. Are un repertoriu bun şi multe lucruri în familia mea se rezolvă prin umor. Îmi mai place comicul Andy Kaufman, care avea un personaj Tony Clifton – un tip rău, cântăreţ de bar – şi el mi-a fost sursă de inspiraţie.
De ce aţi ales să prezentaţi povestea în felul acesta?
Maren Ade: Eu am fost mai interesată de drama care există acolo. Este un amestec de dramă şi comedie. Winfried (Toni Erdmann, n.r.) joacă toate acele farse pentru că este disperat. Joacă pentru ea, pentru a fi aproape de ea, aşadar, motivele lui sunt unele triste.
L-am privit mai mult ca o poveste tristă decât ca o comedie.
Maren Ade: Da, şi eu. Fiecare trebuie să facă cu acest film ce simte. Unii ratează partea tristă, se concentrează mai mult pe comedie, dar pentru mine ceea ce se află sub lucrurile care se întâmplă este dramă.
Cât de departe sau atât de departe ar trebui să meargă un părinte pentru a-şi recâştiga copilul?
Maren Ade: Nu fiecare tată are abilităţile astea. Este o fantezie. Toni este foarte curajos prin ceea ce face. Este, pentru mine, ca acea dorinţă pe care o avem înăuntrul nostru de a ne purta nebuneşte.
Privind din perspectiva slujbei lui Ines. Sunt foarte multe detalii în film legat de asta. Era nevoie de atât de mult?
Maren Ade: Este viaţa ei şi noi petrecem atât de mult timp cu munca noastra, iar în filme, de obicei, ni se arată asta foarte scurt, apoi se revine la povestea din viaţa personală. Mulţi oameni sunt foarte dedicaţi muncii lor şi asta este viaţa. M-am gândit că este foarte important şi interesant pentru film să accentuăm asta, să înţelegem termenii în care lucrează şi cum este slujba ei, să ştim mai mult decât tatăl. Nu eram convinsă că va funcţiona, dar aproape că nu am scos nimic din toţi acei termeni din discuţiile despre muncă.
Aţi lucrat cinci ani la acest proiect, aţi locuit cinci luni în România, care este cel mai important lucru pe care l-aţi aflat despre români?
Maren Ade: Trebuie să spun ceva - nu ştiu ce e cu voi, românii, dar nu am cunoscut pe nimeni care să nu fie înţelegător. Este foarte interesant. Când am încheiat filmările ne gândeam la cine a fost enervant sau mai ştiu eu şi nu ştiam pe nimeni. Aveţi o abordare binevoitoare a vieţii, a oamenilor, de fapt. Ştii, când mergi în străinătate, înveţi mai multe despre tine, pentru că interacţionezi mai mult cu tine. Eşti în afara mediului tău şi a rolurilor pe care le joci acasă. Mai ales când fac un film învăţ lucruri despre asta. În fiecare zi de filmare învăţ ceva. Este ceva ce faci la fiecare 3, 4 sau 7 ani, pentru nişte săptămâni, aşa că asta a fost ceva pe care m-am concentrat. Am găsit câteva lucruri interesante. De exemplu, am observat că, în zona economiei, în România lucrează mai multe femei decât în Germania. Toată lumea mi-a spus, există şi statistici. Şi ele nu sunt forţate să se îmbrace şi să se comporte ca bărbaţii, aşa cum se întâmplă în Germania. Găsesc foarte deranjant că, în Germania, există foarte multe haine de genul ăsta. Voi probabil credeţi că noi suntem mai liberi, dar voi aveţi alte lucruri şi părţi libere.
Aţi putea spune că sunteţi feministă?
Maren Ade: Da, aş putea spune. Cuvântul ăsta – pe când avea 20 sau 25 de ani – suna a anii 1970. Ce este asta? Avem nevoie de aşa ceva? După mine, totul ar fi trebuit rezolvat. Pe măsură ce am crescut mă simţeam ”foarte egală”, totuşi, cred că există multe zone în care sunt lucruri de făcut şi, referindu-mă la Germania, pentru că ştiu situaţia de acolo, femeile nu sunt încă plătite la fel ca bărbaţii. Pentru aceeaşi muncă, salariile bărbaţilor sunt mai mari, iar asta, pur şi simplu, nu este în regulă. Termenul feminist este ceva ce fiecare ar trebui să definească pentru el însuşi.
Vorbind despre schimbări, despre Europa, ce părere aveţi despre situaţia prezentă?
Maren Ade: Ce pot spune legat de Uniunea Europeană este cu privire la ierarhizarea ţărilor. Nu îmi place deloc. Este toată chestia asta cu marii parteneri UE şi cei mici, care au venit mai târziu. Este interesant cum această ierarhizare se găseşte şi în companiile multinaţionale – germanii care merg în străinătate cu atitudinea de a spune oamenilor ce să facă, ce e mai bine, că ei au anumite cunoştinţe, ceea ce nu îmi place. Trebuie să fii deschis la ce se întâmplă în alte părţi.
Referitor la Oscaruri, este adevărat că fiecare regizor visează la un trofeu?
Maren Ade: Cu genul meu de film m-am gândit că nici nu mă voi apropia de Oscar, iar acum el este propunerea Germaniei pentru o nominalizare. Vom vedea. Am avut mereu în minte că Toni este genul Hollywood, iar Ines e tipul Arthaus, şi ei se luptă în film, aşa că vom vedea cine câştigă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
