Cântăreţul Alexandru Jula, decedat la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unui accident vascular cerebral, a fost condus, marţi, pe ultimul drum, în aplauze, de puţini dintre admiratorii săi. La Teatrul Muzical ”Nae Leonard”, sicriul cu trupul artistului a fost întâmpinat din nou cu aplauze şi depus un foaier, unde foşti colegi şi prieteni ai artistului i-au adus un ultim omagiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Doar câteva zeci de persoane au venit, marţi, la slujba de înmormântare a cântăreţului Alexandru Jula care a avut loc la Biserica Mavramol din municipiul Galaţi, la finalul slujbei religioase cei prezenţi aplaudând în momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului a fost purtat pe braţe afară din biserică.

Admiratorii cântăreţului au spus că trăiesc o zi tristă şi regretă că artistul nu a fost apreciat la adevărata sa valoare.

”Este foarte trist pentru Galaţi, pentru toţi cei care l-au cunoscut pe marele artist Alexandru Jula Eu am stat pe stradă cu el, eu mergeam cu colindul la mama lui Alexandru Jula. Am venit pentru un ultim omagiu, îmi amintesc şi de regretatul Ionel Miron, la care tot aşa nu a venit multă lume. Dar la Jula să nu prea vină, care ne încânta la Ziua Recoltei, la multe evenimente, păcat...Nu văd autorităţi locale, iar păcat”, a spus un bărbat prezent la biserică.

La rândul ei, o femeie a afirmat că a crescut cu muzica lui Alexandru Jula, considerându-l un simbol al municipiului Galaţi.

”Am crescut cu muzica maestrului, a avut o voce de excepţie, îmi pare rău, tare rău, ne va lipsi, făcea şi emisiuni foarte frumoase, colabora cu Teatrul Nae Leonard, îl vedeam, săptămână de săptămână. Acum vom avea o cultură mai săracă fără dânsul, iar autorităţile au fost peste aşteptările mele de delăsătoare, indieferente la o aşa valoare pe care a avut-o Galaţiul. A fost un simbol al oraşului. A fost un cântăreţ cunoscut, nu unul de cârciumă. Păcat. Toate piesele lui mi-au plăcut începând de la Soţia prietenului meu, tot ce a fpcut a fost de excepţie şi de valoare. Era un om vesel, cald, îl urmăream cu drag”, a spus femeia.

Ulterior, cortegiul funerar a ajuns la Teatrul Muzical Nae Leonard, unde sicriul cu trupul artistului a fost întâmpinat din nou cu aplauze şi depus un foaier, unde foşti colegi şi prieteni ai artistului i-au adus un ultim omagiu.

”Sunt emoţionat, este cel mai neplăcut moment să plece cineva cu care ai stat într-o comuniune circa 40-50 de ani. Am multe aminitiri, e vorba de o viaţă de om. Am împărţit şi bune şi rele, greutăţile prin care am trecut ne-au unit”, a spus cantautorul Theodor Munteanu.

”Alexandru Jula a iubit pe toată lumea. Ultimul lui zâmbet a fost pentru ei, nu pentru noi familia. Le mulţumesc celor care au fost alături de noi. Toată viaţa  lui a fost un spectacol şi mă bucur ca s-a terminat cu aplauze”, a spus, jurnaliştilor, la Teatrul Muzical, Radu Jula, nepotul artistului. 

După scurte discursuri, în foiaerul Teatrului Muzical Nae Lenoard a fost proiectat şi un clip video cu imagini din timpul vieţii lui Alexandru Jula, iar când sicriul a fost scos afară, cei prezenţi au aplaudat din nou. Ulterior, cortegiul funerar s-a îndreptat către Cimitirul Eternitatea din municipiul Galaţi unde artistul a fost înmormântat.

Alexandru Jula, în vârstă de 84 de ani, a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Judeţean din Galaţi, în urma unui accident vascular suferit în urmă cu apoximativ o săptămână.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.