Cea de-a zecea ediţie a Festivalului de Film şi Istorii de la Râşnov (FFIR) va avea loc în perioada 20 - 29 iulie, iar în program şi printre evenimentele propuse se numără proiecţia specială a filmului „Reconstituirea”, competiţia de film documentar şi şcoala de vară de jazz coordonată de Mircea Tiberian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cifre, FFIR înseamnă 45 de filme, 7 avanpremiere, 15 concerte, 20 de dezbateri şi peste 50 de lectori.

Tema ediţiei din acest an a festivalului este „Naţiune. Identităţi”. Activităţile pregătite de organizatori vor fi găzduite de grădina cetăţii Râşnov, cinematograful „Amza Pellea”, Biserica Evanghelică Râşnov şi, în premieră, de Centrul Cultural Reduta şi Bastionul Ţesătorilor din Braşov.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La proiecţia specială a capodoperei lui Lucian Pintilie - „Reconstituirea” -, pe 22 iulie, vor participa actorii Ileana Popovici, George Mihăiţă şi Vladimir Găitan.

Printre invitaţii speciali ai FFIR 2018 se numără trupa Viţa de Vie, care va susţine un concert acustic caritabil pentru Hospice Casa Speranţei, duo-ul acustic Dan Byron & Doru Trăscău (AB4, The Mono Jacks), şi peste 50 de lectori (ambasadori, profesori, istorici, jurnalişti, experţi internaţionali ş.a.).

În cadrul ediţiei din acest an a festivalului, vor fi organizate 20 de dezbateri publice în jurul temei principale, sub umbrela „Râşnov Society Debate Forum”, la cinematograful „Amza Pellea”.

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov lansează competiţia oficială de film documentar, care va beneficia de un juriu de profesionişti, format din Pierre-Henri Deleau, fondatorul programului Quinzaine des Réalisateurs, criticul de film Irina Margareta Nistor, producătorul Gabriela Albu, producătorul TVR Claudia Nedelcu Duca şi istoricul Bogdan Popovici. 

Concertele acustice în aer liber, în grădina cetăţii Râşnov, vor susţine şi Mircea Tiberian, trupele Unda, Fără Zahăr, Nightlosers, Cuibul şi Ţapinarii. În plus, va fi prezentat un cine-concert la Cetate - o proiecţie a filmului mut „Shiraz, A Romance of India” (1928), acompaniat de sound-design live semnat de Foley’Ala, vocea Irinei Margareta Nistor şi o introducere din Salman Rushdie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.