Prinţul William al Marii Britanii şi soţia sa, Kate, au făcut publică o nouă fotografie a fiului lor cel mare, George, care sâmbătă împlineşte 10 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Fotografia a fost făcută la Windsor, la începutul acestei luni, de renumita fotografă Millie Pilkington. În anii trecuţi, fotografiile aniversare ale prinţului au fost făcute chiar de mama sa, prinţesa Kate. 

Fotografia de la 10 ani îl arată pe prinţul George zâmbind la cameră în timp ce stă pe nişte trepte de piatră. Poartă o cămaşă în carouri cu mânecile suflecate, pantaloni chino şi pantofi maro eleganţi.

George este nepotul regelui Charles şi este al doilea în linia de succesiune la tron, după tatăl său, prinţul William.

William şi Kate obişnuiesc să facă publice fotografii la fiecare aniversare a celor trei copii ai lor. George are 10 ani, prinţesa Charlotte a împlinit 8 ani la 2 mai, iar mezinul, prinţul Louis, foarte îndrăgit de public, a făcut 5 ani la 23 aprilie.

Prinţul George la 4 ani Foto: royal.uk
Prinţul George la 4 ani Foto: royal.uk
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.