Actorii Dwayne Johnson, Gal Gadot şi Ryan Reynolds vor juca în două continuări ale „Red Notice”, potrivit Variety, care notează că filmul lansat toamna trecută a devenit cel mai urmărit lungmetraj pe Netflix din toate timpurile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Compania dezvoltă în prezent două continuări ale comediei de spionaj.

Regizorul Rawson Marshall Thurber este aşteptat să revină şi să filmeze cele două producţii în paralel.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit Deadline, Netflix plănuieşte să înceapă producţia la începutul anului 2023, având în vedere calendarul aglomerat al protagoniştilor. Între timp, Thurber va scrie scenariile.

A fost vehiculat că actorii din rolurile principale au primit onorarii de până la 20 de milioane de dolari, iar plata pentru noile filme ar putea fi chiar mai mare.

„Red Notice”, aventură cu cei mai căutaţi hoţi de artă şi cel mai bun expert în profilare al FBI, a avut premiera pe 12 noiembrie 2021.

Interpolul emite un mandat pentru localizarea şi arestarea celor mai căutaţi infractori din lume, iar cel mai bun expert în profilare de la FBI, John Hartley (Dwayne Johnson), face demersurile pentru asta. În căutările lui pe tot globul, se trezeşte în mijlocul unui jaf şi se vede forţat să îşi unească forţele cu cel mai mare hoţ de opere de artă din lume, Nolan Booth (Ryan Reynolds), pentru a-l prinde pe cel mai căutat, supranumit Nebunul (Gal Gadot). Aventura îi poartă pe cei trei în jurul lumii şi îi pune în diverse ipostaze.

Deşi a primit cronici nefavorabile, abonaţii Netflix nu l-au ocolit. Conform datelor serviciului de streaming, „Red Notice” a acumulat 328,8 milioane de ore de vizionare, depăşind recordul de 282 de ore stabilit în 2018 de „Bird Box”, cu Sandra Bullock.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.