Ediţia aniversară Astra Film Festival, care va avea loc la Sibiu în perioada 15-22 octombrie, provoacă publicul să-şi activeze toate simţurile şi să privească filmele documentare ca pe o oglindă a propriei lumi interioare. Poveştile de viaţă care vor fi proiectate pe ecranele Astra Film Festival abordează subiecte esenţiale, de la probleme sociale şi politice, la explorări profunde ale naturii umane. Aşa sunt şi cele 17 producţii româneşti selectate în trei dintre secţiunile competiţionale de anul acesta, România, Voci Emergente ale filmului documentar şi DocSchool.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Filmul documentar românesc a crescut enorm în ultimii 30 de ani, de când promovăm cinemaul de nonficţiune în ţara noastră. Merită din plin felicitări regizorii care fac, an de an, bijuterii filmate, şi publicul rafinat al festivalului Astra Film, care alcătuieşte una dintre cele mai remarcabile comunităţi culturale din România. Vă dau întâlnire tuturor la ediţia aniversară, la Sibiu”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Cei care văd lumea printre gratii

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În filmul „Amar” work-in-progress (România, Spania, 2023, 137 minute), prezentat în premieră mondială, regizoarea Diana Gavra intră în lumea reţelelor hoţilor de buzunare  care operează de ani de zile în România şi în Europa. Dincolo de dezvăluirea spectaculoasă a unor tehnici folosite de hoţii de buzunare, filmul surprinde şi încercările eroilor de a ieşi din această spirală a mediul infracţional. Dintr-un univers asemănător face parte şi povestea deţinutului Gheorghiţă, care lucrează la cantina poliţiei de la Penitenciarul Botoşani („Cântece din curtea din spate” - România, Germania, 2022, 28 minute, de Letiţia Popa - premieră europeană).

Viaţa văzută prin ochii unor femei remarcabile

În „Memoria clipei” (România, 2023, 61 min), film prezentat la Sibiu în premieră mondială, regizorul Ovidiu Georgescu poartă spectatorul într-un cătun izolat din Transilvania pentru a cunoaşte o fostă învăţătoare octogenară, plină de viaţă şi cu o poftă inegalabilă de cunoaştere, în vreme ce regizoarea Carla Teaha invită publicul în universul fascinant, fragil şi sensibil al poetei Nora Iuga („De ce mă chemă Nora când cerul meu e senin” - România, 2023, 85 minute). Un alt portret interesant este cel al unei foste campioane la box („Dana” - 2022, România, 19 minute, premieră mondială.

Documentarul „Între Revoluţii” (co-producţie România, Croaţia, Qatar, Iran, 2023, 68 minute), regia Vlad Petri, recompensat cu Premiul FIPRESCI -Berlin 2023 şi Menţiune specială - ZagrebDox 2023, vorbeşte despre o prietenie care nu poate fi destrămată, ajungând la problemele profunde ale unor societăţi care trec prin schimbări radicale.

Muzica vieţii

„Playback” (2023, România, 77 minute), de Iulia Rugină, ilustrează portretul lui Sorin Lupaşcu, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din România comunistă, care şi-a făcut propria coloană sonoră a călătoriei prin viaţă, în vreme ce „Byst” (România, 2023, 23 minute) de Arina Litvinova, film prezentat  în premieră mondială la Sibiu, surprinde un crâmpei din povestea unui rocker ieşean care „vine pe un drum, se duce pe altul”.

Iar Valentin Rareş-Fogoroş spune, în premieră naţională, povestea unui român care are visul de a construi acasă un celebru model de Ferrari, în memoria unuia dintre gemenii care i-au murit la naştere („Enzo & Mateo” - România, 2023, 21 minute).

Credinţe şi superstiţii

Credinţă reală, superstiţie, ori chiar ipocrizie? Personajele lui Alexandru Solomon fac un „pelerinaj” prin universul mitului Arsenie Boca („Arsenie, Viaţa de Apoi” - România, Luxemburg, 2023, 96 minute), în vreme ce Octavian Şaramet arată cum preotul Constantin continuă misiunea preoţească a tatălui său („Facă-se Voia Ta” - România, 2023, 24 minute).

Pentru personajele lui Copel Moscu („Paradisul Naivilor” - România, 2022, 72 minute), salvarea din probleme ce derivă din boli incurabile, dizabilităţi, război sau lipsă de libertate vine de la artă, iar pentru cele ale ale lui Şerban Georgescu din munca la o brutărie doar aparent banală („Pâinea noastră cea de toate zilele” - România, 2022, 70 minute, premieră naţională).

Portrete de familie

În documentarul „Doamna Buică” (România, 2023, 83 min, premieră mondială), Eugene Buică surprinde cu multă atenţie mariajul disfuncţional al părinţilor săi. La rândul lor, Daniel Bărnuţi şi Alexandra Lizeta Bărnuţi prezintă povestea emoţionantă a unui cuplu în care el este convertit la islam, iar ea e un spirit liber din Cluj-Napoca, amândoi fiind prinşi într-o lume confuză, în care luptă să reziste („Soţul Meu Musulman” - România, 2023, 71 minute).

Elena Rebeca Carini aduce o poveste din interiorul realităţilor româneşti postdecembriste, arătând povestea unei tinere din Italia, născută la Bucureşti, care descoperă că are un frate în Belgia. Amândoi fuseseră daţi spre adopţie în primii ani de după căderea comunismului şi acum încearcă să îşi dea seama cât din ceea ce suntem e ADN şi cât contează mediul în care trăim („Pământul de care aparţinem” - România, 2022, 91 minute). Tot despre o familie redescoperită este vorba şi în filmul Andreei Chiper, „Dansez şi eu la nunta părinţilor mei” (România, 2022, 23 minute, premieră mondială), în care autoarea reface povestea despre început, prin intermediul unei casete VHS de la nunta părinţilor.

Lista completă a tuturor filmelor din selecţia oficială poate fi consultată pe https://www.astrafilm.ro/ro/news/selectia-oficiala-aff-2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.