Chitaristul american Steve Vai, multiplu laureat Grammy, va participa la cea de-a şasea ediţie a conferinţei Mastering the Music Business, primul şi cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală, programat să aibă loc în perioada 31 august - 2 septembrie 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La MMB vor fi prezenţi numeroşi speakeri din industria muzicală şi din industriile adiacente, atât din România, cât şi din Franţa, Marea Britanie, Olanda, Estonia, Belgia, Polonia şi Statele Unite ale Americii.

Chitarist, compozitor şi producător, Steve Vai a susţinut turnee în toată lumea, ca artist solo, ca membru al G3, şi alături de Frank Zappa, David Lee Roth, Alcatrazz şi Whitesnake. Cu o discografie care cuprinde peste 60 de titluri, Steve Vai a câştigat trei premii Grammy din 12 nominalizări şi a fost recunoscut de diverse publicaţii şi organizaţii ca unul dintre cei mai buni chitarişti din lume. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Discuţia cu Steve Vai va avea loc prin sistem videoconferinţă şi va transmisă, în direct, în sala de la Bucureşti.  Alături de el, vor participa, într-un format hibrid (cu prezenţă fizică sau online), zeci de speakeri români şi internaţionali din industria muzicală, din peste 20 de ţări, care vor aborda teme de interes pentru actorii din industria muzicală: schimbările de paradigmă în industria muzicală românească şi relaţia ei cu autorităţile din România, adaptarea artiştilor la noua realitate, schimbările la nivel mondial în publishing şi vânzările de cataloage mari, noile trenduri în genurile muzicale şi viitorul industriei muzicii live.

Cea de-a şasea ediţie a conferinţei MMB va avea loc în perioada 31 august - 2 septembrie, într-un format hibrid (online-offline), la Hotel Caro şi club Expirat. Biletele care permit accesul la conferinţă au fost puse în vânzare pe Ove.ro şi pe iabilet.ro.

Biletele cumpărate pentru ediţia din 2020, anulată din cauza pandemiei, vor garanta accesul la #MMB2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.