Cântăreaţa Amanda Lear, fosta muză a lui Salvador Dali, refuză să cedeze bunurile sale Statului şi a luat decizia de a lăsa moştenire averea animalelor sale domestice, scrie Le Point.
"Nu am familie, am pisici", a explicat ea în weekend pentru emisiunea "Le Divan" a lui Marc-Olivier Fogiel. "Şi le voi lăsa totul. Este în testament. Vor fi cele mai fericite pisici din lume...".
Ideea i-a venit recent, când a decis să îşi scrie ultimele dorinţe. "Mi-am făcut testamentul anul trecut. Şi mi-am dat seama că, dacă mor mâine, las totul Statului. Aşteptaţi! Ce a făcut Statul pentru mine? Nu există motiv, deci nu-i las nimic! Nu... Voi lăsa opere, lucruri de genul acesta...".
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Fosta muză a lui Dali şi a underground-ului londonez în anii 1970 - ea a fost în preajma lui David Bowie în special - trăieşte în prezent în Saint-Rémy-de-Provence, în mijlocul măslinilor şi a zeci de pisici. Foarte credincioasă, artista, în vârstă de 78 de ani, spune că se roagă în mod regulat Sfintei Rita şi poartă cu ea un rozariu binecuvântat de papă.
Ea încă pictează. Artista rămâne departe de scena din industria de divertisment, pe care a decis să o părăsească anul trecut, din cauza oboselii, ceea ce nu o împiedică să lanseze o nouă carte de amintiri, "Délires" (editată de Le Cherche Midi).
Amanda Lear spune că nu are familie: mama ei a decedat şi partenerul ei, Alain-Philippe Malagnac, a murit în 2000, în incendiul casei lor.
Lear nu este prima celebritate care este preocupată de viitorul animalelor sale de companie. Brigitte Bardot a decis să lase moştenire vila din Saint-Tropez La Madrague fundaţiei sale, care o va transforma în muzeu în beneficiul animalelor. În ceea ce îl priveşte pe Karl Lagerfeld, el a inclus-o deja în testament pe pisica sa Choupette, şi chiar a prevăzut să îşi amestece cenuşa cu a animalului, dacă ea moare înaintea lui.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.