Participanţii la Bucharest Gaming Week, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Palatul Parlamentului, vor putea experimenta God of War Ragnarök, Call Of Duty: Modern Warfare 2 sau FIFA 23. Vor putea fi jucate şi jocuri retro sau populare, alături de cei mai cunoscuţi streameri de gaming.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

E”venimentul central al celei de-a şasea ediţii a Bucharest Gaming Week se întoarce la Palatul Parlamentului, pe 12 şi 13 noiembrie. În cele două zile de weekend, gamerii se vor juca, alături de cei mai populari streameri de gaming, cele mai noi, populare şi retro jocuri video. Noile titluriîşi vor face apariţia pe consolele de gaming de la Palatul Parlamentului iar participanţii vor avea şansa să experimenteze God of War Ragnarök, Call Of Duty:Modern Warfare 2 sau FIFA 23, printre multe altele”, anunţă organizatorii..

“Suntem foarte bucuroşi să anunţăm lista de titluri ce vor putea fi jucate anul acesta la Bucharest Gaming Week. Este cea mai variată şi actuală formulă pe care acest mare festival de gaming a avut-o vreodată în cei şase ani de existenţă. Vorbim despre 40 de jocuri din toate timpurile, atât titluri foarte noi, cât şi titluri din anii 80 şi 90, de la începuturile gaming-ului”, precizează Tudor Dăescu, preşedintele Gaming Week.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Jocuri noi la Bucharest Gaming Week

Continuare a celebrului God of War din 2018, God Of War Ragnarok promite să fie unul din cele mai de succes jocuri din acest an. Bazat pe mitologia nordică, titlul continuă povestea eroilor Kratos şi Atreus, însoţiţi de nelipsitul cap al lui Mimir. Dornici de răzbunare, zeiţa Keyra şi zeul Thor vor fi doi din antagoniştii lui Kratos, care, pentru a-i înfrunta, va găsi sprijin în noi aliaţi.

Call of Duty: Modern Warfare II este continuarea blockbuster-ului din 2019, Modern Warfare. Noul capitol anunţă revenirea emblematicului lider al echipei, căpitanul John Price, a neînfricatului John „Soap” MacTavish, a experimentatului sergent Kyle „Gaz” Garrick şi a lupului singuratic, favoritul fanilor, Simon „Ghost” Riley.

În mult aşteptatul Overwatch 2, jucătorii intră în pielea personajelor favorite cărora le pot atribui skill-uri şi abilităţi noi pentru a duce la bun sfârşit misiuni co-op. La Bucharest Gaming Week, gamerii vor avea şansa să testeze toţi cei 35 de eroi ce vin cu diverse puteri şi tactici de joc.

Lista de jocuri noi de la eveniment este completată de NHL 2023, MultiVerse, Gotham Knights, Pac-Man World Re-Pac, Nickelodeon Kart Racers 3: Slime Speedway, Sonic Frontiers, NBA2K23, Lego Brawls.

Competiţii şi jocuri populare

Pe lista jocurilor populare de la PalatulParlamentului se află şi Minecraft, Counter-Strike: Global Offensive, VALORANT sau GTA V, Fortnite sau Stumble Guys. Gamerii le vor putea juca pe cele mai performante PC-uri şi periferice de gaming.

Pentru gamerii care vor să participe, fie separat, fie cu o echipă, la turneele de Counter-Strike: Global Offensive, VALORANT sau FIFA 23, înscrierile se vor realiza direct la standurile partenerilor.

Pasionaţii de gaming pe mobil vor putea intra în luptă în jocurile de tip Battle Royale precum PUBG Mobile, Free Fire sau Stumble Guys.Sau pot combate, alături de prietenii lor, forţele răului în lumea magică din Animaterra.

Jocuri VR, retro şi simulatoare

La Bucharest Gaming Week, pasionaţii de gaming au şansa de a juca cele mai vechi şi iubite titluri de gaming din anii 80 şi 90. Lansat în 1990, Prince of Persia a adus o serie de inovaţii pentru acea vreme în ceea ce priveste gameplay-ul şi animaţia, în timp ce Doom II, unul dintre primele jocuri de tip first-person shooter, este considerat cel mai imitat joc din lume. Lista de jocuri retro este completată de Mario (1990), Terminator (1990), Supaplex (1985), Duke Nukem 3d (1994) şi multe altele.

Seria de jocuri VR Hero Zone VR oferă întregii familii jocuri accesibile bazate pe muncă în echipă, cu până la 6 participanţi. În Space Pirate Trainer, gamerii se vor antrena pentru a deveni piraţi spaţiali, în timp ce Beat Saber e un joc unic în VR, bazat pe ritm, unde scopul jucătorilor este să treacă prin beat-uri (reprezentate de cuburi), pe măsură ce se îndreaptă spre ei. În Richie`s Plank Experience, gamerii urcăp ână la etajul 80 al unei clădiri şi au 2 variante: se blochează sau merg mai departe?

În weekend-ul 12-13 noiembrie, gamerii se vor putea lua la întrecere pe cele mai moderne simulatoare de curse. Assetto Corsa Competizione este una dintre cele mai populare şi mai realiste platforme de simulare la ora actuală. 22 de circuite celebre sunt reproduse în cel mai mic detaliu pentru a se putea reflecta competiţii reale de top patronate de SRO. Varietatea de maşini include modele de clasă GT3 şi GT4, precum şi monomărci BMW, Porsche, Ferrari şi Lamborghini.

Jocuri create în România

Gamerii vor avea ocazia să joaceDisney Dreamlight Valley şi Asphalt 9: Legends, jocuri dezvoltate şi în România, la studioul Gameloft.

Disney Dreamlight Valley este un joc pentru PC, un hibrid între un simulator de viaţă şi un joc de aventură bogat în misiuni, explorări şi activităţi captivante cu personaje din Disney şi Pixar, atât vechi cât şi noi. Gamerii vor putea să descopere poveştile acestei lumi şi să aducă magia înapoi în Dreamlight Valley.

Pe consolele Nintendo Switch, partipanţii la eveniment pot juca Asphalt 9: Legends, un joc dezvoltat de Gameloft România la Cluj-Napoca, care în prezent numără peste 15 milioane de jucători. Gamerii vor găsi modurile de joc ale versiunii originale, maşini licenţiate celebre în întreaga lume şi circuite impresionante.

În Oregon Trail, joc ce poate fi jucat tot pe Nintendo Switch, utilizatorii îşi vor crea propriul sat personalizat, adăugând clădiri, animale şi vor avea grijă de bunăstarea localnicilor. De asemenea, gamerii vor descoperi misiuni şi fragmente fascinante din istorie.

Cei mai cunoscuţi streameri de gaming

În cadrul evenimentului central Bucharest Gaming Week, gamerii se pot juca şi întâlni cu creatorii de gaming preferaţi în cadrul unor sesiuni de meet & greet. La eveniment vor fi prezenţi unii dintre cei mai mari streameri de gaming din România: iRaphahell, Theo Zeciu, Gannicus96, JaxiTV, Ovvy, Antonia Nuckle, Werty, Bercea, AlexaTV, Lectură de la A la Zşi mulţi alţii.

Biletele pentru Bucharest Gaming Week: sâmbătă, 12 noiembrie – 85 Lei şi duminică, 13 noiembrie – 75 Lei. Biletele pot fi achiziţionatede pe www.bucharestgamingweek.rosau direct de la eveniment.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.