Box office-ul global a fost şi anul acesta afectat de pandemie, însă, după ce în 2020 primele zece filme cu cele mai mari încasări au generat împreună puţin peste 2,6 miliarde de dolari, în 2021 a fost înregistrată o creştere, ele având, ​cumulat, aproximativ 6,8 miliarde de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Piaţa chineză a fost, pentru al doilea an consecutiv, cea mai profitabilă, cu mai mult de  7 miliarde de dolari, adică peste 39% din totalul box office-ului global pe 2021.

Topul a fost dominat de producţii chineze până la finalul anului, când al treilea film „Spider-Man” cu Tom Holland în rol principal, „No Way Home”, a reuşit să le devanseze, în numai două săptămâni, după ce a generat încasări totale de 1,05 miliarde de dolari.

Lungmetrajul regizat de Jon Watts este şi primul lansat în pandemie care depăşeşte acest prag.

Din totalul înregistrat, 467,3 milioane de dolari au fost încasaţi la nivel nord-american, potrivit cifrelor boxofficemojo.com.

Locul secund în box office-ul global pe anul acesta a fost ocupat de producţia chineză „The Battle at Lake Changjin”, despre războiul coreean, cu un total de 902,5 de milioane de dolari.

Filmul, lansat pe 1 octombrie, a generat încasări de 902,1 milioane de dolari la nivel internaţional, mare parte - 899,4 milioane de dolari - în China.

Comedia chineză „Hi, Mom” s-a clasat pe locul al treilea, cu încasări totale de 822 milioane de dolari, exclusiv din piaţa internaţională. Lansată în februarie, producţia a generat 821 de milioane de dolari doar în piaţa chineză.

„No Time to Die”, al 25-lea film din seria „James Bond” şi ultimul cu Daniel Craig în rolul agentului 007, a ocupat locul al patrulea, cu un total global de 774,03 milioane de dolari, din care 160,7 milioane de dolari, la nivel nord-american.

El este urmat de „F9: The Fast Saga”, cu Vin Diesel în rol principal. Filmul a avut încasări totale de 726,22 milioane de dolari, din care 173 de milioane de dolari la nivel nord-american.

O altă producţia chineză, comedia de aventuri „Detective Chinatown 3”, s-a clasat pe locul al şaselea, cu un total global 686,2 milioane de dolari, exclusiv din piaţa internaţională.

„Venom: Let There Be Carnage”, care îl are protagonist pe Tom Hardy, a generat 501 milioane de dolari, din care 212,5 milioane de dolari la nivel nord-american.

„Godzilla vs. Kong” nu a reuşit să depăşească pragul de 500 de milioane de dolari, clasându-se pe locul al optulea cu 467,86 milioane de dolari, din care 100,5 milioane de dolari au fost încasările la nivel nord-american.

„Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”, primul film Marvel cu un super-erou asiatic protagonist, a generat încasări totale de 432,2 milioane de dolari, din care 224,5 milioane de dolari, la nivel nord-american.

Locul al zecelea în clasament a fost ocupat de lungmetrajul fantasy „Eternals”, cu 400,6 milioane de dolari, din care 164,5 milioane de dolari la nivel nord-american.

Producţiile „Dune”, „Black Widow”, „Free Guy”, „A Quiet Place II” şi Cruella” urmează în clasamentul anului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.