Colecţia Mattel "Cariera anului" din acest an, inspirată de superproducţia "Barbie" a Gretei Gerwig, va cuprinde o serie de păpuşi regizor de film, director de studio, director de imagine şi, bineînţeles, vedetă de film, anunţă Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cea mai nouă colecţie Barbie "Career of the Year Women in Film" va fi disponibilă pe site-ul magazinului Mattel, pe Amazon, Target şi Walmart începând cu 10 ianuarie, fiecare păpuşă purtând o ţinută şi accesorii cu tematică legată de profesia sa. Studio Executive Barbie este echipată cu ochelari de soare galbeni şi un smartphone, în timp ce Cinematographer Barbie poartă un tricou mov "Chase Dreams" şi are asupra sa un clipboard.

Cele patru noi Barbie se alătură celor peste 250 de păpuşi care au fost lansate de la debutul francizei "Cariera Anului" în 2010. De atunci, păpuşile istorice au fost inspirate din domenii precum medicina, ştiinţă, jurnalism şi informatică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În 2023, Barbie a introdus păpuşa "Women in Sports", cu un manager general, un antrenor, un arbitru şi un reporter sportiv. În 2022, Barbie a introdus echipa Eco-Leadership Team ca fiind parte din colecţie, incluzând un ofiţer şef de sustenabilitate, un cercetător în domeniul conservării, un inginer în domeniul energiei regenerabile şi un avocat al mediului.

Pe lângă păpuşile din colecţia "Carer of the Year", Mattel a lansat, de asemenea, zeci de Barbie inspirate de persoane emblematice din viaţa reală. Cel mai recent, Barbie Stevie Nicks s-a vândut în câteva minute, iar acum se revinde cu sute de dolari pe site-uri de revânzare precum Ebay.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.