Avocatul actorului Morgan Freeman cere într-un comunicat ca CNN să îşi ceară scuze şi să retracteze articolul publicat în data de 24 mai prin care actorul este acuzat de mai multe acte de hărţuire sexuală, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o scrisoare adresată preşedintelui CNN Jeff Zucker, Robert M. Schwartz, un avocat al actorului premiat cu Oscar, pretinde că articolul în care opt femei l-au acuzat pe Freeman de hărţuire sexuală şi de comportament nepotrivit a fost "folosit pentru a-l ataca pe nedrept". El a argumentat că articolul este "tendenţios, fals interpretat, neglijent şi îi lipseşte un control editorial şi este o dovadă de neprofesionalism în jurnalism". 

Schwartz pretinde că una dintre autoarele articolului Chloe Melas "a atras în capcană şi a potrivit" martori şi victime pentru a îl acuza pe Freeman şi a fost motivată de experienţe personale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Melas a spus că a fost hărţuită de actor în timpul unui interviu pentru rubrica “Going in Style” la acea vreme. Freeman i-ar fi spus reporteriţei însărcinate că era "tocmai bună" şi că a făcut comentarii legate de corpul ei. 

În scrisoarea sa, avocatul Schwartz a precizat că o investigaţie internă a Warner Bros. nu a găsit nimic incriminator. Atât Warner Bros. cât şi CNN aparţin de compania Time Warner. 

"Problema cu poziţia doamnei Melas, care a înveninat tot ce ea şi CNN au făcut ulterior, este că versiunea ei de interviu este falsă", a scris Schwarts. "Ea şi-a imaginat că domnul Freeman a spus sau a făcut ceva care ar fi hărţuit-o. Însă, există dovezi substanţiale că doamna Melas şi-a imaginat un incident sau a exagerat o remarcă nevinovată, care să-i ofere motive să îl afecteze mult pe domnul Freeman, aşa cum a făcut-o şi CNN". 

CNN nu a răspuns cererii Variety pentru un comentariu. An Phung a semnat împreună cu Melas articolul acuzator.

Freeman este de patru decenii o forţă la Hollywood, cu apariţii în filme precum “The Shawshank Redemption,” “Million Dollar Baby,” şi “The Dark Knight.”

CNN a dezvăluit joi acuzaţiile mai multor femei la adresa lui Morgan Freeman - hărţuire sexuală şi comportament indecent. El a negat, în aceaşi zi, spunând că „oricine mă cunoaşte sau a lucrat cu mine ştie că nu sunt o persoană care ar jigni intenţionat sau care ar face cu bună ştiinţă pe cineva să se simtă stânjenit”.

Actorul a cerut să fie iertat de oricine s-a simţit nerespectat sau inconfortabil, aceasta nefiind intenţia sa.

Prin agentul lui, Stan Rosenfield, actorul a spus: „Sunt devastat că 80 de ani ai mei riscă să fie distruşi într-o clipită, de articolele apărute joi în presă. Toate victimele agresiunilor şi hărţuirilor merită să fie auzite. Şi noi trebuie să le ascultăm. Dar nu este corect să compari incidente îngrozitoare de agresiune sexuală cu umor sau complimente deplasate”.

Ca urmare a articolului apărut joi, Sindicatul actorilor americani (SAG) a anunţat că reconsideră premiul pentru întreaga carieră acordat lui Morgan Freeman, iar compania Visa, care a folosit vocea lui Morgan Freeman în reclamele sale timp de mai mulţi ani, a anunţat vineri că suspendă difuzarea acestor anunţuri comerciale. 

Morgan Freeman este actor şi producător de film, născut pe 1 iunie 1937, în Memphis, Stele Unite ale Americii. A jucat în peste 100 de producţii cinematografice şi de televiziune, între care „Şoferul doamnei Daisy/ Driving Miss Daisy” (1989), „Închisoarea îngerilor/ The Shawshank Redemption” (1994), „Se7en” (1995) şi „O fată de milioane/ Million Dollar Baby” (2004). Pentru acesta din urmă a primit şi premiul Oscar la categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar”. A primit alte patru nominalizări la premiile Academiei de film americane şi, în 2012, premiul Cecil B. DeMille, la gala Globurilor de Aur.

Pentru rolul din „Şoferul doamnei Daisy”, Morgan Freeman a primit trofeul Ursul de Aur, la Festivalul de Film de la Berlin, şi un Glob de Aur.

În ultimii ani, Morgan Freeman a jucat, între altele, în peliculele din trilogia „Batman” regizată de Christopher Nolan şi în filmul „Neînfrânt/ Invictus” (2009), de Clint Eastwood. În 2018, el a fost recompensat pentru întreaga carieră la gala premiilor Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild / SAG).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.