Sute de oameni au văzut, în acest weekend, filme proiectate pe un ecran imens, amplasat între mori de vânt, în mijlocul Dumbrăvii Sibiului, la Warm-Up AFF din cadrul Astra Film Festival.
Festivalul internaţional de film documentar AFF va avea loc la Sibiu, în săli de cinema şi online, în perioada 9-16 octombrie. Unele filme, dintre care cele mai multe vor fi văzute la #AFF2022 în premieră în România, vor ulterior fi disponibile online, pentru publicul din toată ţara.
Cei care a venit în weekend la Muzeul Astra din Sibiu s-a bucurat de minunate seri de toamnă. Oamenii au fost primiţi de organizatorii Astra Film Festival cu ceai cald, oferit în pahare pe care erau scrise mesaje sugestive din filmele non-ficţiune „Who made you?” şi „River”. Pentru a vedea aceste filme, publicul s-au îmbarcat în bărci sau hidrobiciclete şi a plutit pe apa lacului până lângă ecranul amplasat lângă un desiş de stuf, între mori de vânt. Acolo, pe mal, la Casa Podarului, s-au aflat alte câteva sute de spectatori, care nu au mai prins bilete la bărci.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În prima seară, spectatorii din cinemaul plutitor s-au confruntat cu întrebări simple şi directe despre viitorul în care oamenii vor convieţui cu inteligenţa artificială. Cele mai profunde şi mai filozofice momente ale filmului „Who made you?” (r. Härmä Iiris, Finlanda) au fost dialogurile surprinzătoare între copii şi roboţi. În cea de a doua seară, spectatorii filmului-eveniment „River” (r. Jennifer Peedom şi Joseph Nizet, Australia, SUA) au trăit ceva extraordinar: parcă râurile de pe ecran se scurgeau în apa lacului din mijlocul Dumbrăvii Sibiului şi în sus, spre cerul cu stele strălucitoare, purtând cu ele gândurile nerostite ale oamenilor fermecaţi de experienţa pe care o trăiau.
„Auzisem despre proiecţiile de film văzute din bărci care plutesc pe lac şi mi-am dorit foarte mult să particip la aşa ceva. Am venit din Bucureşti special pentru asta”, a mărturisit o doamnă, pe aleea de lângă debarcader.
„Am vâslit în noapte, printre stele şi fire de stuf, printre clipele trecutului, prezentului şi viitorului”, a povestit o tânără profund marcată de experienţa trăită.
„Am simţit filmul încercând să stăm nemişcaţi. Dar barca noastră se mişca lin, purtată de curenţii subtili ai lacului. Ca în viaţă”, a spus, după ce a coborât din barcă, un domn îmbrăcat elegant.
„Este emoţionant şi spectaculos să pluteşti în bărci, sub clar de lună, să poţi să vizionezi un film în premieră în România, pe un ecran imens între mori de vânt. Îi aşteptăm pe spectatorii noştri din acest weekend, pe toţi iubitorii cinemaului de non-ficţiune, la Astra Film Festival, unde am pregătit peste 200 de evenimente culturale”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.
Warm-Up AFF a inclus de asemenea o foarte interesantă discuţie între profesionişti ai filmului documentar şi adolescenţi din Sibiu, eveniment prin care organizatorii Astra Film Festival anunţă revenirea în calendarul festivalului, prin proiecţii şi evenimente speciale în săli de cinema şi full-dome a programului Astra Film Junior, cel mai popular proiect de educaţie cinematografică prin film documentar din România.
Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficţiune din Europa, şi a fost inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.