Actorul american Armand Assante a declarat luni, la Cluj, unde a participat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania(TIFF), că România este în viziunea lui „o ţară complexă”, el explicând că încearcă încă de la prima sa vizită aici să convingă oameni din Statele Unite să investească în industria cinematografică, pentru că, în opinia sa, filmul are o putere tot mai mare prin intermediul tinerilor şi a modului în care aceştia reuşesc să folosească tehnologia pentru a transmite poveştile importante ale societăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Armand Assante a participat luni, la Cluj, la o discuţie cu publicul care a durat peste o oră. Actorul american a vorbit despre felul în care vede România, declarându-se fascinat de scriitorul Emil Cioran.

 „Îmi place să fiu aici. Avem un film care are premiera, The Wanderers. Îmi place  ţara voastră din foarte, foarte multe motive, în special datorită generozităţii oamenilor de aici. Cunosc România de prin anii 2000. Am fost invitat atunci la un concurs de frumuseţe. De atunci încerc să conving oamenii să vină în România şi să investească în industria cinematografică de aici[…] România este o ţară complexă. Simt că seamănă cu Italia. Temperamentele de aici se aseamănă şi intelectul oamenilor se aseamănă. Am găsit unele scrieri ale românilor foarte interesante, în special pe Cioran care m-a uimit cu modul în care funcţiona mintea lui”, a spus actorul în vârstă de 67 de ani.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat cum vede implicarea televiziunilor şi a platformelor precum Netflix în producţia cinematografică, Armand Assante a spus că acest fenomen reprezintă o şansă bună pentru filmele de festival, care altfel nu ar mai ajunge să fie distribuite către publicul larg.

„Totul ţine de economie şi totul se rezumă la bani. Un lucru trist este faptul că filmul este mijloc media foarte scump. După criza din 2008, filmele au devenit tot mai scumpe mai ales în contextul evoluţiei tehnologiei. Există mult mai mulţi producători care fac mult mai multe filme nu neapărat pentru că există talent, ci pentru că există suficientă tehnologie pentru a face asta. Nu cred că filmele de festival ar trebui să fie puse la un loc cu televiziunea, dar 99 la sută dintre filmele de festival cu conţinut extraordinar nu au ajuns niciodată să fie distribuite, iar asta este groaznic. De asta avem nevoie de platforme de TV, pentru că acele filme nu ar fi distribuite altfel. Sunt multe platforme dincolo de Netflix, care distribuie filme, şi dacă ele pot ajuta această industrie, să fie binecuvântate. Cred că regulile festivalurilor ar trebui adaptate, pentru că vorbim despre filme care ridică probleme serioase ale societăţii”, a mai spus Assante.

Actorul american a adăugat că, în opinia sa, cinematografia are un viitor bun, mai ales datorită tinerilor care folosesc tehnologia pentru a realiza filme care contribuie la dezvoltarea societăţii.

„În privinţa optimismului meu, sunt acuzat că sunt un optimist incurabil şi pentru asta sunt un idiot. Sunt multe probleme în lume care pot să devină subiect de cinema şi multe dintre secretele lumii pot fi dezvăluite prin intermediul cinematografiei. Sunt multe filme de cinci minute, făcute de studenţi care pot spune mai multe decât orice film futuristic realizat cu tehnologie futuristică. Sunt deci foarte optimist, pentru că tinerii pot să transpună emoţia şi să spună ce se întâmplă în lume prin cinematografie”, a mai afirmat actorul.

În condiţiile în care tehnologia şi efectele speciale sunt tot mai prezente în filmele realizate în prezent, Armand Assante a spus audienţei că acest lucru nu îl îngrijorează, în măsura în care peliculele realizate reuşesc să transmită în continuare emoţie.

„Cu privire la tehnologie, eu sunt un produs al propriei mele imaginaţii. Imaginaţia ne este stimulată de către efectele speciale, iar dacă se întâmplă acest lucru, atunci efectele speciale sunt bune. Am văzut chiar şi în festival o cameră cu efecte speciale extraordinare. Tehnologia este cu noi. Dacă cred că aceste efecte speciale sunt necesare? Nu. Când urmăresc o poveste, vreau să văd emoţie umană. Dacă emoţia este acolo, chiar nu contează limbajul în care este ea transmisă”, a spus el.

Armand Assante participă luni la premiera mondială  a peliculei ”The Wanderers” care are loc la Cinema Florin Piersic, în prezenţa echipei filmului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.