Legendarul actor Alain Delon, simbol al cinematografiei europene, va fi prezent pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (2-11 iunie).
Pentru contribuţia sa artistică excepţională, TIFF îi va acorda în acest an marelui actor Alain Delon Premiul pentru întreaga carieră.
În onoarea sa, pe data de 9 iunie, Piaţa Unirii va găzdui o proiecţie specială a filmului ”Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic” (1981), thriller-ul regizat de Alain Delon, avându-l pe îndrăgitul actor francez şi în rol principal. Biletele pot fi cumpărate deja de pe www.biletmaster.ro şi aplicaţia TIFF 2017.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Mă bucur că şi în acest an îi vom putea oferi publicului nostru drag o întâlnire excepţională cu o legendă a cinema-ului mondial. Alain Delon este un actor iubit, admirat de multe generaţii şi cred că participarea lui la această ediţie a festivalului va fi un moment de vârf, care va rămâne în inimile tuturor”, declară Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului.
Cu o carieră impresionantă şi peste 100 de interpretări memorabile, actorul, producătorul, scenaristul şi regizorul Alain Delon (81 de ani) aniversează anul acesta 60 de ani de la debutul său în cinematografie. Şase decenii în care a strălucit pe marile ecrane în pelicule care au făcut istorie.
”Rocco şi fraţii săi” (1960), ”În plin soare” (1960), ”Eclipsa” (1962), ”Ghepardul” (1963), ”Laleaua neagră” (1964), ”Samuraiul” (1967), ”Borsalino” (1970), ”Notre histoire” (1984) sau ”Pe cuvânt de poliţist” (1985) sunt doar câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important actor francez al secolului XX.
S-a născut la data de 8 noiembrie 1935 şi nimic din copilăria tulbure sau din adolescenţa plină de peripeţii a artistului nu oferea indicii despre succesul răsunător pe care avea să-l cunoască în jurul vârstei de 23 de ani. Frumuseţea magnetică şi farmecul personal au făcut ca actorul să fie curtat încă de la începuturi de industria hollywoodiană, însă, deşi i s-a oferit şansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O. Selznick, Delon decide să-şi înceapă cariera în Franţa, unde se lansează în 1957 în ”Quand la femme s'en mêle”, în regia lui Yves Allégret. În 1958, în Christine, joacă pentru prima dată alături de Romy Schneider, fermecătoarea actriţă ce avea să-i devină logodnică.
După rolul din ”Ghepardul” (regia Luchino Visconti), în 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur.
În 1977 a ajuns pe lista favoriţilor la Premiile César pentru rolul principal din ”Mr. Klein” (regia Joseph Losey), iar interpretarea din ”Notre Histoire”, de Bertrand Blier, i-a adus în 1985 premiul pentru cel mai bun actor.
Festivalul de la Berlin i-a acordat Ursul de Aur onorific în 1995, iar în 2005 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare de către preşedintele Jacques Chirac, pentru contribuţia sa la arta cinematografică.
Rebelul enigmatic al cinematografiei franceze a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu nume precum Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni şi Louis Malle, iar meritele i-au fost recunoscute, în nenumărate rânduri, de marile festivaluri.
Dintre toţi cineaştii iluştri alături de care a lucrat, Delon în consideră însă pe Jean-Pierre Melville cel mai bun regizor al tuturor timpurilor. ”Cercul roşu/ Le cercle rouge” (1970), în care actorul interpretează rolul unui criminal proaspăt eliberat din închisoare, gata să comită o nouă infracţiune, va avea o proiecţie specială la TIFF, în cadrul Retrospectivei Jean-Pierre Melville.
Alain Delon a devenit un simbol al masculinităţii şi a inspirat, de-a lungul timpului, nu numai industria de fashion & beauty, ci şi cultura pop. Are propria linie de accesorii şi parfumuri de lux şi apare pe coperta albumului ”The Queen is Dead” al celor de la The Smiths. ”Beautiful Killer”, piesa Madonnei de pe albumul MDNA, e un tribut adus actorului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.