O adevărată legendă a cinematografiei americane, actriţa Gena Rowlands, în vârstă de 94 de ani, suferă de boala Alzheimer, a anunţat fiul ei, regizorul Nick Cassavetes, într-un interviu acordat Entertainment Weekly.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 2004, Nick Cassavetes, fiul regizorului John Cassavetes şi al Genei Rowlands, a distribuit-o pe mama sa în "The Notebook" (2004), cu Ryan Gosling şi Rachel McAdams.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Rowlands a interpretat-o memorabil pe Allie, versiunea mai în vârstă a aceluiaşi personaj jucat de Rachel McAdams în filmul de dragoste, care suferea şi ea de demenţă. În fiecare zi, soţul (interpretat de James Garner) îi citeşte aceeaşi carte care relatează povestea de dragoste din anii 1930 dintre Allie Hamilton, o tânără bogată, şi Noah Calhoun, un muncitor într-o fabrică.

"I-am cerut mamei mele să joace rolul bătrânei Allie şi am petrecut mult timp vorbind despre Alzheimer. Iar acum, de cinci ani, ea are Alzheimer", a declarat Nick Cassavetes pentru Entertainment Weekly. "Este în plină demenţă. Şi este atât de nebunesc - am trăit-o, ea a jucat-o, iar acum este rândul nostru". 

Mama actriţei Gena Rowlands a suferit şi ea de Alzheimer, motiv pentru care actriţa a decis să preia rolul lui Allie.

"Am trecut prin asta cu mama mea, iar dacă Nick nu ar fi făcut filmul, nu cred că aş fi reuşit - este pur şi simplu prea greu. A fost un film dificil, dar minunat", declara ea în 2004 pentru revista lui Oprah Winfrey.

Gena Rowlands a format un cuplu legendar la Hollywood cu regizorul şi actorul John Cassavetes. Împreună au realizat opt filme, dintre care unele au devenit cult, precum "A Woman Under the Influence" în 1974 şi "Gloria" în 1980.

Au trei copii, regizorul Nick Cassavetes, actriţa şi regizoarea Alexandra Cassavetes şi scenarista Zoe Cassavetes.

Gena Rowlands a jucat în mai multe filme ale fiului său, printre care "She's So Lovely" şi "Yellow", precum şi în "Broken English" al fiicei sale Zoe. Actriţă emblematică cu o carieră care se întinde pe şapte decenii, ea a apărut în filme de William Friedkin, Lasse Hallsröm şi Jim Jarmush.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.