Actorul Tony Leung Chiu-wai, 61 de ani, a primit, sâmbătă, la Festivalul de Film de la Veneţia, Leul de Aur pentru întreaga carieră, extrem de emoţionat, în timp ce a fost ovaţionat, potrivit Reuters.
„Este ca un vis devenit realitate”, a declarat Leung pentru Reuters TV.
Leung a obţinut recunoaştere internaţională pentru rolurile sale din filmele realizate de Wong Kar-wai, precum „In the Mood for Love”, care a fost lansat în 2000, şi „2046”, care a rulat pe ecrane patru ani mai târziu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a jucat, de asemenea, în filme care au câştigat cel mai important premiu la Festivalul de Film de la Veneţia - „A City of Sadness” (1989), „Cyclo” (1995) şi „Lust, Caution”" (2007), regizat de Ang Lee, care i-a înmânat premiul sâmbătă.
Înainte de ceremonie, Leung a declarat că actoria l-a ajutat să devină mai puţin timid. „Obişnuiam să-mi reprim toate sentimentele. Nu-mi arătam toate sentimentele în faţa celorlalţi”, a spus el.
De asemenea, el a discutat despre proiectele sale viitoare, inclusiv despre thrillerul poliţist din Hong Kong, „Goldfinger”, care va avea premiera la sfârşitul anului şi care îl va reuni cu Andy Lau, colegul său din „Infernal Affairs”, un film de succes din 2002. Cu acea ocazie, Leung a jucat rolul eroului, în timp ce Lau a fost personajul negativ. De data aceasta, rolurile lor sunt inversate. „Cred că este o mare provocare pentru mine să joc rolul personajului negativ”, a declarat el reporterilor.
Într-o altă provocare majoră, Leung a spus că urmează să realizeze primul său film european, „Silent Friend”, regizat de Ildikó Enyedi.
„Plănuiesc să petrec vreo opt luni (pregătindu-mă pentru el) pentru că voi juca rolul unui cercetător în neuroştiinţe. Nu am nicio idee despre ce este neuroştiinţa. Aşa că trebuie să citesc o mulţime de cărţi şi trebuie să fac o mulţime de opriri prin universităţi”, a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.