Sezonul 4 al serialului „Emily in Paris”, difuzat de Netflix, va avea două părţi de câte cinci episoade. Partea 1 va avea premiera în 15 august, iar partea 2 în 12 septembrie.
În urma evenimentelor dramatice petrecute la nunta nereuşită a lui Camille şi Gabriel, Emily este indecisă: nutreşte sentimente puternice pentru doi bărbaţi, însă Gabriel aşteaptă un copil cu fosta sa iubită, iar cele mai mari temeri ale lui Alfie în privinţa ei şi a lui Gabriel s-au adeverit. La serviciu, Sylvie este nevoită să se confrunte cu o dilemă spinoasă din trecut pentru a-şi salva căsnicia, iar echipa Agence Grateau este afectată de restructurări de personal. Mindy şi trupa sa se pregătesc pentru Eurovision, dar când fondurile devin insuficiente, sunt nevoiţi să facă economii. Emily şi Gabriel colaborează pentru a obţine steaua Michelin, iar atracţia dintre cei doi este incontestabilă. Însă două mari secrete sunt pe cale să le spulbere toate visurile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Creat de Darren Star, filmul a fost produs de: Tony Hernandez, Lilly Burns, Andrew Fleming, Alison Brown, Robin Schiff.
În distribuţie: Lily Collins (Emily Cooper), Philippine Leroy-Beaulieu (Sylvie Grateau), Ashley Park (Mindy Chen), Lucas Bravo (Gabriel), Camille Razat (Camille), Samuel Arnold (Julien), Bruno Gouery (Luc), William Abadie (Antoine Lambert), Lucien Laviscount (Alfie).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.