Volkswagen are în vedere reduceri de salarii şi disponibilizări pe scară largă, precum şi închiderea sau reducerea dimensiunii fabricilor sale din Germania, a declarat luni consiliul de întreprindere al companiei, citat de CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Conducerea Volkswagen a prezentat recent consiliului planuri care includ o reducere generală a salariilor cu 10%, precum şi îngheţarea salariilor în 2025 şi 2026, potrivit Danielei Cavallo, şeful consiliului de întreprindere.

Consiliul estimează că lucrătorii vor suferi reduceri de salarii cu aproximativ 18% în această perioadă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Lucrătorii cu anumite contracte colective de salarizare ar pierde, de asemenea, bonusuri şi plăţi suplimentare la aniversările de angajare, a spus consiliul de întreprindere, care este format dintr-un grup de membri aleşi ai personalului care reprezintă interesele forţei de muncă a unei companii.

De asemenea, Volkswagen intenţionează să închidă trei fabrici şi să reducă toate celelalte fabrici din Germania, a spus Cavallo.

”În termeni concreţi, acest lucru înseamnă să scoată şi mai multe produse, volume, schimburi şi linii întregi de asamblare cu mult peste ceea ce am făcut deja”, a spus ea într-un comunicat publicat luni.

”Toate fabricile germane VW sunt afectate de acest lucru. Niciuna dintre ele nu este în siguranţă”, a adăugat Cavallo.

Ea a avertizat că reducerile semnificative de locuri de muncă fac parte din planurile producătorului de maşini, menţionând că zeci de mii de locuri de muncă sunt în pericol.

Consiliul a mai spus că Volkswagen intenţionează să externalizeze unele dintre departamentele sale fie către companii externe, fie către fabricile producătorului auto din străinătate.

Conducerea Volkswagen şi-a prezentat planurile consiliului de întreprindere separat de discuţiile în curs despre contractele de muncă, a spus consiliul.

Următoarea rundă a acestor discuţii este programată să aibă loc miercuri, când Volkswagen urmează să-şi publice şi cele mai recente câştiguri trimestriale.

Volkswagen a spus într-un comunicat că revizuirea este necesară din cauza condiţiilor economice.

Producătorul auto nu şi-ar putea permite investiţii suplimentare fără a face paşi semnificativi pentru a-şi recâştiga competitivitatea, a declarat directorul de resurse umane al Volkswagen, Gunnar Kilian, adăugând că restructurarea ar asigura că grupul este solid financiar în viitor.

Thomas Schäfer, directorul general al Volkswagen Passenger Cars, a declarat că aceasta nu a obţinut suficiente venituri din vânzările de maşini, în timp ce costurile cu energia, materialele şi forţa de muncă au crescut.

Fabricile germane nu sunt suficient de productive şi sunt mai scumpe în comparaţie cu obiectivele Volkswagen şi cu costurile suportate de concurenţi, a adăugat el.

Volkswagen a mai spus luni că va face sugestii pentru a reduce costul muncii în timpul negocierilor de muncă care au loc la sfârşitul acestei săptămâni. Acţiunile Volkswagen au închis luni în scăderecu 0,46%.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.