Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunţat, joi, că a fost adoptată o OUG care permite ANRE reglementarea preţului la energie, începând cu al doilea semestru al anului 2020, ceea ce va duce la o scădere a tarifelor cu ”cel puţin 1-2%”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi am adoptat o ordonanţă foarte importantă, nu facem multe modificări, dar acelea pe care le facem sunt de substanţă. Creăm posibilitatea ANRE de a putea reglementa, începând cu a doua perioadă a anului - 1 iulie 2020 până la 31 decembrie 2020 - preţul, în aşa fel încât acesta să scadă şi eu sunt foarte optimist că vom avea o scădere de preţ de cel puţin 1-2 la sută pe tarifele reglementate”,a declarat, joi, după şedinţa de Guvern, ministrul Virgil Popescu.

Acesta a explicat că internevţia egislativă a fost necesară, întrucât unele ordine ale ANRE au fost contestate în instanţă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În urma unor procese aflate în instanţă, anumite ordine ale ANRE au fost suspendate şi era nevoie de o intervenţie legislativă. Practic, calendarul de dereglementare pe care l-am negociat cu Comisia Europeană, şi anume de la 1 ianuarie 2021 liberalizarea preţului la energie electrică să poată fi implementat”, a mai declarat ministrul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.