Există toate şansele ca anul viitor în România să se lucreze pe 250-300 km de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare, iar până în 2024 pot fi finalizaţi 700 km de autostradă şi 300 km de drum expres, a declarat joi ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, în cadrul videoconferinţei “RoInvest”, organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Pe analiza noastră, am preluat anul trecut mandatul de ministru şi aveam în implementare aproximativ 150 de km de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare. În acest moment, avem peste 250 km de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare în lucru. Aşadar, am dat ordine de începere pentru încă aproximativ 110 km de autostrăzi şi drum expres în România. De asemenea, am semnat contracte de proiectare şi execuţie - practic suntem în etapa ireversibilă după toate etapele de contestaţii - pentru încă 250 km de autostradă şi anul viitor avem toate şansele ca în România să se lucreze pe 250-300 km de autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare. Am dat în trafic cei 21 km de autostradă dintre Lugoj-Deva, lotul 3, cel care l-am preluat muzeu în aer liber, după o lună şi jumătate, la sfârşitul lunii decembrie l-am dat în trafic, cu restricţii de viteză şi de tonaj. Am dat în trafic 25 de km din Autostrada Transilvania, Iernut - Cheţani, respectiv Biharia-Borş, şi până la sfârşitul anului ne propunem să finalizăm tronsonul 1 din Autostrada Sebeş-Turda, ne propunem să finalizăm sectorul de autostradă dintre Râşnov şi Cristian, ne propunem să finalizăm varianta de ocolire Bacău, tronsonul celor 17 km în regim de autostradă. Acestea sunt obiectivele până la sfârşitul anului”, a declarat ministrul Bode.

Pentru următorii patru ani, spune el, pe infrastructura rutieră sunt în derulare proiecte importante.

”Noi considerăm că 700 km de autostradă şi 300 km de drum expres pot fi finalizaţi. Mă refer la, când vorbesc de autostrăzi, vorbesc de Sibiu- Piteşti, Lotul 1 şi Lotul 5, Sibiu-Boiţa, respectiv Curtea de Argeş - Piteşti, mă refer şi la finalizarea Autostrăzii Lugoj - Deva cu cei 13 km lipsă din sectorul 2, mă refer la Autostrada Transilvania integral, cu excepţia tronsonului care cuprinde şi Tunelul Meseş, între Poarta Sălajului şi Nuşfalău. Mă refer la Autostrada A7, care va lega Ploieşti de Siret, sunt 340 km, patru loturi pot fi finalizate în următorii patru ani, cu excepţia Paşcani-Suceava, Suceava-Siret, cele două loturi care sunt acum în proiectare şi mă refer la Autostrada A0, de nord şi de sud a Bucureştiului. Sunt 700 de km de autostradă, unele tronsoane aflate în lucru, altele vor intra în lucru în perioada următoare. Dar cert este că pot fi finalizate, conform contractelor, până în 2024”, a precizat oficialul.

La categoria drumuri expres, este vorba despre Craiova-Piteşti, 120 km, Brăila-Galaţi, Focşani-Brăila şi Buzău-Brăila, sunt aproximativ 300 km de drumuri expres ce pot fi finalizate în următorii patru ani.

”În ceea ce priveşte infrastructura feroviară, pe Coridorul Principal, avem în lucru mai multe tronsoane de cale ferată modernizată la 160 km pe oră, şi aproximativ 140 km de cale ferată pot fi finalizaţi până în 2024. Şi într-un stadiu foarte avansat şi alte sectoare dintre Braşov şi Sighişoara, pentru care am semnat contractul în urmă cu câteva săptămâni”, a adăugat ministrul Transporturilor.

El a precizat că investiţiile în infrastructură reprezintă coloana vertebrală pe care se va ridica economia României.

”Partea cea mai importantă a Planului Naţional de Relansare Economică este partea de infrastructură de trasport. Am venit şi am spus care ne sunt priorităţile. Acest plan reprezintă o viziune strategică pentru următorii zece ani, indiferent cine va guverna România”, a mai spus Bode.

Videoconferinţa “RoInvest” este organizată de Agenţia de presă News.ro, în parteneriat cu Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox. Parteneri ai evenimentului sunt Alpha Bank, ROCA Investments, CEC Bank.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.