Verizon îşi vinde grupul de media, care include Yahoo şi AOL, către Apollo Global Management, pentru 5 miliarde de dolari, au anunţat, luni, companiile, transmite Reuters.
În urma acordului, verizon va păstra o participaţie de 10% la compania de media, care va purta numele simplu Yahoo.
În cadrul vânzării, brtanduri online ale fostelor Yahoo şi AOL, cum ar fi TechCrunch, Yahoo Finance şi Engadget vor fi transferate Apollo la evaluări mult mai mici comparativ cu acum câţiva ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Verizon a cumpărat AOL pentru 4,4 miliarde de dolari în 2015 şi Yahoo doi ani mai târziu, pentru 4,5 miliarde de dolari.
Verizon va primi 4,25 miliarde dolari în numerar, cu participaţia de 10% la compania media.
Verizon şi Apollo se aşteaptă ca tranzacţia să fiefinalizată în a doua jumătate a anului 2021.
Recent, au existat dovezi din ce în ce mai mari că Verizon a vrut să-şi vândă proprietăţile media şi să se concentreze în schimb pe reţelele sale wireless şi pe alte companii furnizoare de internet.
Anul trecut, Verizon a vândut HuffPost către BuzzFeed. De asemenea, a vândut recent sau a închis alte proprietăţi media, cum ar fi Tumblr şi Yahoo Answers. Înainte de aceasta, viziunea iniţială a Verizon a fost de a transforma proprietăţile Yahoo şi AOL în gigantii mass-media online, care ar putea prelua dominaţia Google şi Facebook în publicitatea online.
Sub conducerea fostului director general al AOL, Tim Armstrong, mărcile Yahoo şi AOL au fost combinate într-o nouă divizie media online din cadrul Verizon, numită Oath. Dar proiectul Oath nu a reuşit în mare parte să se dezvolte, iar Armstrong a părăsit compania în 2018.
Oath s-a redenumită din nou ca Verizon Media Group în noiembrie 2018 şi a fost condusă de Guru Gowrappan. Gowrappan va continua să conducă Yahoo după preluarea de către Apollo.
Odată cu vânzarea Yahoo şi AOL, Verizon a semnalat că nu mai este interesat de mass-media, spre deosebire de rivalii săi.
AT&T încearcă în continuare să transforme WarnerMedia într-un concurent de streaming pentru Netflix şi Disney, chiar dacă se luptă cu o mulţime de datorii, în urma achiziţiilor sale media.
Comcast, un alt furnizor de internet, este încă în domeniul mass-media şi la NBCUniversal.
Vânzarea Verizon Media către Apollo marchează cea mai recentă întorsătură, pe parcursul deceniilor, pentru AOL şi Yahoo, două dintre cele mai dominante forţe din primele zile ale internetului pentru consumatori. După separarea de Time Warner, AOL a avut probleme sub conducerea lui Armstrong, chiar dacă a făcut pariuri îndrăzneţe pe proprietăţi media digitale precum HuffPost şi reţeaua de site-uri de ştiri locale numite Patch.
Yahoo a avut propriile probleme în ultimul deceniu. După ce situaţia sa financiară s-a erodat sub conducerea mai multor directori generali, Yahoo a apelat la Marissa Mayer de la Google pentru a conduce compania. Mayer a făcut schimbări mari la Yahoo, inclusiv reformarea activelor sale de ştiri, precum Yahoo Finance, şi cumpărarea popularei platforme de blogging Tumblr, pentru peste 1 miliard de dolari. Însă Yahoo nu a reuşit să se ridice la nivelul ambiţiilor sale, evaluarea sa s-a scufundat şi, în cele din urmă, a fost vândută către Verizon. Sub conducerea Apollo, fostele proprietăţi media ale Verizon vor trebui să crească şi să devină profitabile pentru a atrage un alt cumpărător.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.