Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri, pe tema repornirii economiei, iar la finalul acesteia a ţinut să transmită un mesaj de încredere companiilor şi investitorilor. ”România va ieşi cu bine din această criză”, a afirmat şeful statului, care a precizat că un obiectiv fundamental va fi creşterea investiţiilor.
UPDATE: Preşedintele Klaus Iohanis s-a referit, marţi, într-o declaraţie de presă, la relansarea economiei.
”Am avut în această după-amiază o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, întrucât preocuparea noastră, a tuturor, este repornirea economiei după această stare de urgenţă. Am discutat despre eforturile companiilor din România de a se adapta situaţiei de criză pe care o traversăm, dar şi despre cum vede mediul de afaceri reluarea activităţilor şi relansarea economiei noastre. Antreprenorii au probleme reale provocate de epidemie şi nu pot fi lăsaţi singuri, au nevoie de implicarea şi sprijinul autorităţilor. Tocmai de aceea, chiar înainte de decretarea stării de urgenţă, am susţinut crearea unui grup de lucru interinstituţional, cu specific economic, la nivelul Guvernului, unde mediul de afaceri participă în mod activ. Şi asta se vede în rezultatele concrete ale acestui dialog, măsurile luate de Guvern până în prezent venind în sprijinul întreprinzătorilor”, a spus şeful statului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestuia, în perioada următoare, eforturile se vor concentra pe redeschiderea graduală a sectoarelor economice care s-au aflat sub incidenţa restricţiilor.
”Împreună cu partenerii de dialog social, vom identifica măsurile necesare astfel încât reluarea activităţilor economice să se facă în condiţii de siguranţă pentru toţi angajaţii. Protejarea sănătăţii românilor rămâne obiectivul nostru principal, indiferent că vom avea măsuri de distanţare socială mai severe sau mai lejere. Din păcate, pericolul nu a trecut şi nu există elemente care să ne arate că virusul va dispărea de la sine într-un orizont de timp apropiat. Din acest motiv, redeschiderea activităţii în sectorul restaurantelor, hotelurilor, turismului şi a serviciilor se va realiza gradual, cu respectarea unor măsuri clare de protecţie sanitară”, a mai declarat Klaus Iohannis.
Potrivit acestuia, pachetul măsurilor economice adoptate de România în perioada stării de urgenţă s-a concentrat pe menţinerea locurilor de muncă şi pe susţinerea sectoarelor economice cele mai afectate.
”Vom păstra şi după 14 mai sprijinul pentru acordarea şomajului tehnic, dar vom introduce şi noi măsuri privind munca flexibilă, care să permită reluarea activităţii sectoarelor afectate direct sau indirect, cu obiectivul evident al păstrării locurilor de muncă. De asemenea, vor continua să fie aplicate schemele de ajutor de stat, cum sunt cele destinate Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, dar vom avea în vedere scheme de sprijin şi pentru companiile mari care au fost afectate de criză şi al căror aport este esenţial pentru relansarea economiei”, a mai declarat preşedintele.
Klaus Iohannis a anunţat că Guvernul a negociat cu Comisia Europeană ca toate fondurile europene nerambursabile disponibile la acest moment să poată fi redirecţionate cu prioritate către programele de sprijin pentru companii şi către proiectele mari de infrastructură de transport şi de comunicaţii.
”Un obiectiv fundamental al planului de relansare economică, la care lucrăm împreună cu Guvernul Orban, este creşterea masivă a investiţiilor publice în toate tipurile de infrastructură, de la cea energetică, la cea de transport şi de sănătate. Vorbim practic de un proiect de reconstrucţie a României. Produsele româneşti de calitate reprezintă, la rândul lor, o resursă pe care o vom promova mult mai bine şi vom susţine investiţii semnificative în sectoare economice de interes strategic, cum sunt agricultura şi industria alimentară, securitatea energetică, dar şi sanitară. De asemenea, modernizarea şi digitalizarea administraţiei care, atenţie, au început deja de acum, vor continua la fel de puternic”, a mai spus Klaus Iohannis.
În finalul declaraţiei, preşedintele a transmis un mesaj companiilor şi investitorilor.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Vreau să transmit un mesaj de încredere companiilor şi investitorilor. România va ieşi cu bine din această criză. Convingerea mea fermă este că parteneriatul dintre autorităţi şi mediul privat, bazat pe dialog constant şi transparent, este calea de relansare economică şi de dezvoltare durabilă”, a transmis Klaus Iohannis, marţi, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii mediului de afaceri.
Şeful statului afirmă că parteneriatul este ”cu atât mai important pentru o perioadă de criză profundă ca cea pe care o traversăm acum”.
”Este motivul pentru care am solicitat mediului de afaceri să fie un partener dedicat şi constructiv în ceea ce priveşte identificarea şi implementarea măsurilor de relansare economică şi sunt încrezător că împreună vom reuşi să găsim cele mai bune soluţii”, a mai spus Klaus IOhannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.