Patru din cinci români se declară interesaţi şi foarte interesaţi de asigurarea locuinţelor şi a bunurilor pe care le deţin, iar 2 din 5 români spun că vor încheia anul următor atât poliţa obligatorie PAD, cât şi pe cea facultativă dedicată locuinţei, arată un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) la solicitarea Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
”4 din 5 români se declară interesaţi şi foarte interesaţi de asigurarea locuinţelor şi a bunurilor pe care le deţin, iar 2 din 5 români spun că vor încheia anul următor atât poliţa obligatorie PAD, cât şi pe cea facultativă dedicată locuinţei”, arată rezultatele celui mai nou studiu sociologic realizat de IRES la solicitarea Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Potrivit aceleiaşi cercetări sociologice, interesul proprietarilor pentru poliţele dedicate locuinţelor este unul ridicat: 84% dintre români declară că ştiu că asigurarea împotriva celor 3 riscuri catastrofale (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) este obligatorie prin lege. Cu toate acestea, doar jumătate dintre ei cunosc şi faptul că, pentru cei care nu deţin această poliţă este prevăzută o amendă, conform legii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„În faţa neprevăzutului, putem fi extrem de vulnerabili. Tocmai de aceea, este bine ca fiecare român să conştientizeze cât de important este sprijinul financiar pe care l-ar putea primi din partea companiilor de asigurări – atât de necesar pentru acoperirea pagubelor şi pentru reconstrucţia casei, la nevoie”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.
În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute, putând acoperi o serie de fenomene naturale, dar şi alte tipuri de riscuri precum: cutremur, inundaţii, alunecări de teren, incendiu, explozie, căderi de corpuri, inundaţii produse de avarii ale instalaţiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, inundaţii produse vecinilor, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice / electrocasnice etc. Toate aceste acoperiri pot fi personalizate prin clauze speciale dedicate, în funcţie de specificul locuinţei, ţinând seama, totodată, de cerinţele şi nevoile noastre - de exemplu, se pot acoperi inclusiv daunele produse panourilor fotovoltaice care deservesc locuinţa.
„În ciuda percepţiei declarate, doar 20% dintre locuinţe sunt şi asigurate împotriva dezastrelor naturale. În acest context, vom continua să amplificăm demersurile noastre de informare cu privire la beneficiile unei asigurări facultative de locuinţe, astfel încât orice proprietar să devină #sigurACASĂ”, a declarat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.
Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector - cheie al economiei româneşti, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asiguratorii din România Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1.8 miliarde euro pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică.
Înfiinţat în 2009, Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie– IRES activează pe piaţa de cercetare din România şi funcţionează ca un think tank independent, o parte dintre studiile şi proiectele pe care le dezvoltă fiind dedicate optimizării politicilor publice în diferite domenii ale societăţii româneşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.