Poziţia dominantă deţinută pe piaţă de sistemele de asistenţă vocală Alexa (Amazon), Siri (Apple) şi Google Assistant (Alphabet) reprezintă un motiv de îngrijorare pentru posibile practici anticoncurenţiale, a afirmat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters.
Comentariile Comisiei Europene vin după o anchetă de un an privind asistenţii vocali şi alte dispozitive conectate la internet şi răspunsurile primite de la mai mult de 200 de companii. Anchete similare din trecut, efectuate în sectoare precum comerţul electronic, produsele farmaceutice, serviciile financiare şi energie, au condus la declanşarea unor cazuri împotriva companiilor şi la aplicarea unor amenzi semnificative.
Alexa, Siri şi Google Assistant sunt cele mai populare sisteme de asistenţă vocală din Europa, piaţa globală urmând să se dubleze la 8,4 miliarde de dispozitive de la 4,2 miliarde între 2020 şi 2024, potrivit Statista.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am văzut indicii că unele practici pe care le cunoaştem prea bine pot duce la dezechilibre şi la apariţia unor gardieni. Şi din rezultatele preliminare publicate astăzi, se pare că preocupările noastre sunt împărtăşite de mulţi jucători”, a declarat comisarul european pentru concurenţă Margrethe Vestager.
Aceasta a afirmat că este prea devreme pentru a spune dacă ancheta va duce la cazuri împotriva companiilor, hotărâte după o consultare publică de 12 săptămâni care se va încheia pe 1 septembrie şi un raport final care va avea loc în prima jumătate a anului 2022.
Organul de supraveghere antitrust al UE a declarat că respondenţii au menţionat îngrijorările legate de anumite practici de exclusivitate şi legate de asistenţii vocali, cum ar fi producătorii de dispozitive inteligente, care nu pot instala un al doilea asistent vocal pe un dispozitiv.
O a doua preocupare a fost legată de furnizorii de asistenţi vocali care îşi promovează propriile servicii sau ale unor terţi prin setări implicite pe dispozitive, restricţionând astfel rivalii.
O a treia preocupare s-a concentrat pe informaţiile disponibile pentru furnizorii de asistenţi vocali şi dispozitive inteligente, în timp ce a patra îngrijorare a fost legată de lipsa de interoperabilitate între dispozitive.
Amazon a declarat că există o concurenţă intensă pe piaţa caselor inteligente. "
Nu va fi şi nu ar trebui să existe un singur câştigător. Astăzi, Alexa este compatibil cu peste 140.000 de produse inteligente pentru casă şi le facilităm producătorilor de dispozitive integrarea Alexa direct în propriile lor produse", a spus un purtător de cuvânt. Amazon a continuat spunând că a înscris 80 de companii la iniţiativa sa de interoperabilitate vocală, care oferă clienţilor posibilitatea de a accesa mai multe servicii de voce pe un dispozitiv.
Google şi Apple nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Vestager a propus noi reguli dure, cunoscute sub numele de Digital Markets Act, care vizează o serie de astfel de practici. Proiectul trebuie discutat cu parlamentarii şi ţările UE înainte ca acesta să poată fi pus în aplicare, probabil anul viitor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.