Uniunea Europeană a aprobat, marţi, un plan care prevede acordarea de ajutoare de stat unor companii precum Tesla şi BMW, pentru susţinerea producţiei de baterii destinate vehiculelor electrice, ajutând blocul comunitar să reducă importurile şi să concureze cu liderul acestei industrii, China, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aprobarea proiectului european de inovaţii în domeniul bateriilor, în valoare de 2,9 miliarde de euro, urmează lansării, în 2017, a Alianţei Europene a Bateriilor, care are ca obiectiv susţinerea industriei în timpul tranziţiei de la carburanţii fosili.

”Comisia Europeană a aprobat îmtregul proiect. În următoarea etapă vor urma notificările de finanţare individuală şi sumele de finanţare pe companie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei din Germania. Proiectul se va derula până în 2028.

Pe lângă Tesla şi BMW, între cele 42 de companii care s-au înscris în program pentru a primi ajutoare de stat se află Fiat Chrysler Automobiles, Arkema, Borealis, Solvay, Sunlight Systems şi Enel X.

În China  sunt produce 80% din celulele de baterii litiu-ion, dar UE a afirmat că ar putea să îşi asigure necesarul până în 2025.

Finanţarea proiectului va proveni din Franţa, Germania, Austria, Belgia, Croaţia, Finlanda, Grecia, Polonia, Slovacia, Spania şi Suedia. Programul mai are ca obiectiv atragerea a 9 miliarde de euro de la investitori privaţi, potrivit Comisiei Europene.

Germania a mai arătat că Berlinul a alocat aproape 1 miliard de euro alianţei pentru celulele de baterii, intenţionând să sprijine proiectul cu circa 1,6 miliarde de euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.