Transportatorul naţional de gaze Transgaz Mediaş a cumpărat gaze naturale pentru echilibrarea fizică a Sistemului Naţional de Transport în valoare totală de 13,16 milioane lei (2,83 milioane euro), fără TVA, de la WIEE România, unul dintre cei mai puternici importatori de gaze ruseşti de pe piaţa locală.
Achiziţia a fost făcută prin negociere, prin intermediul bursei de mărfuri.
Transgaz a încheiat cinci contracte cu WIEE România, dintre care două în valoare de 2,1 milioane lei fiecare, două de câte 3,35 milioane lei şi un contract care însumează aproape 2,24 milioane lei, toate sumele fiind fără TVA.
Wiee Romania a fost înfiinţată în anul 2000, cu capital integral privat, fiind controlată de compania Gazprom Schweiz, înregistrată în Elveţia.
Importatorul de gaze ruseşti pe piaţa locală a înregistrat în anul 2016 afaceri de 431,35 milioane lei, în creştere cu 15,5% faţă de anul precedent. Totodată, şi-a sporit profitul cu 47%, la 6,5 milioane lei, potrivit ultimelor date disponibile la Ministerul Finanţelor.
Compania face parte din Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), înfiinţată în anul 2012 şi care cuprinde 30 de membri.
Cealaltă companie de pe piaţa românească prin intermediul căreia ruşii de la Gazprom exportă gaze în România este Conef Gaz.
Transgaz a realizat anul trecut un profit net de 602 milioane lei, în creştere cu peste 1% faţă de anul anterior, potrivit datelor preliminare ale companiei.
Datoriile totale au ajuns la 1,53 miliarde lei, în creştere uşoară faţă de nivelul înregistrat la finalul anului 2016, de 1,52 miliarde lei.
Transgaz este operatorul tehnic al sistemului naţional de transport şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de siguranţă, eficienţă economică şi protecţie a mediului înconjurător.
Acţionarul majoritar al transportatorului este Ministerul Economiei, care controlează 58,5% din acţiuni.
Compania are o capitalizare de 4,73 miliarde lei.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.