Turiştii români sunt din nou interesaţi de circuitele turistice externe, pentru acest sezon estival fiind înregistrate deja foarte multe rezervări, arată touroperatorul DAL Travel, care a anunţat vineri că aeste circuite premium sunt pentru grupuri restrânse de turişti. Franţa, Italia şi Islanda sunt cele mai solicitate destinaţii de circuit ale verii, alături de Elveţia şi Insulele Azore.
"Turiştii români sunt din nou interesaţi de circuitele turistice externe, pentru acest sezon estival fiind înregistrate deja foarte multe rezervări", potrivit DAL Travel, unul dintre cei mai cunoscuţi touroperatori din România cu produse turistice tip premium, înfiinţat în anul 2000, care spune că cele mai căutate circuite sunt la ora actuală pentru Franţa, Italia şi Islanda.
”Vara reprezintă, în mod tradiţional, un anotimp al circuitelor. Ne bucură faptul că mulţi turişti sunt din nou interesaţi de acest tip de produs turistic, ceea ce indică şi o întoarcere la normalitate. Circuitele turistice au foarte multe avantaje. Itinerariul este foarte detaliat, pe toată perioada în care se desfăşoară vacanţa, există însoţitor de grup, vorbitor de limba română şi nu în ultimul rând agenţia de turism se ocupă de programarea intrărilor la obiectivele turistice: muzee, castele etc., fapt esenţial în condiţiile actuale post pandemice. De asemenea, vorbim de o economie de timp în comparaţie cu pregătirea pe cont propriu a unei vacanţe. Agenţiile de turism negociază în mod specific cu furnizorii, astfel încât călătoria pe acelaşi traseu dar individual ar ajunge la costuri mult mai mari”, subliniază Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
DAL Travel a lansat, pentru acest sezon, un produs nou de circuit, private tour. Aceste circuite premium implică transportul unor grupuri restrânse de turişti, cu microbuze tip 8+1, ceea ce presupune mai multă flexibilitate şi permite reorganizarea programului din mers. Produsul este accesibil pentru orice destinaţie aflată în oferta companiei.
Topul destinaţiilor de circuit pentru sezonul estival 2021, alcătuit de către consultanţii DAL Travel, este condus de Islanda, Italia, Franţa, Elveţia, Insulele Azore şi Madeira, Albania, Turcia, Peru, Africa de Sud şi Ecuador – Galapagos.
În ceea ce priveşte portretul turistului amator de circuite, este vorba de femei şi bărbaţi cu vârsta de peste 45 de ani, din mediul urban, majoritar din Bucureşti, dar şi pensionari sau în funcţii de conducere care-şi permit concedii în orice perioadă a anului şi venituri peste medie. Turiştii apreciază în special recomandările venite de la specialişti în domeniu care au vizitat locurile pe care îşi doresc să le vadă, dar şi recomandări venite de la prieteni apropiaţi.
"Printre avantajele circuitelor se mai numără faptul că itinerariul este conceput pentru a eficientiza ruta stabilită şi de a respecta toate obiectivele de călătorie, ceea ce generează economie de timp pe parcursul vacanţei. De asemenea, turistul nu mai este preocupat de detaliile specifice ale călătoriei, precum schimbul valutar, stresul de a fi în altă ţară străină, transferuri ori pierderea conexiunilor. Gradul de confort este ridicat, ghidul sau însoţitorul de grup având responsabilitatea de a se îngriji de securitatea persoanelor, a bagajelor, a bunei desfăşurări a acţiunii călătoriei. Nu în ultimul rând, calitatea serviciilor este garantată pe baza unui contract semnat dintre turist şi agenţie", spun reprezentanţii companiei.
Durata medie a unui circuit în Islanda este de 9 zile iar tariful mediu se ridică la 1780 de euro de persoană. Pentru Franţa, durata variază în funcţie de zonă, iar tarifele pornesc de la 840 euro şi ajung până la 1380 euro (între 9 zile şi 12 zile, depinde de circuit). Pentru Italia, un turist va plăti între 745 şi 890 de euro pentru 7-8 zile.
Agenţia de turism DAL Travel are peste 20 de ani de experienţă pe piaţa turismului din România şi este membră ANAT şi IATA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.