Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri, că, în fiecare an, ANAF cheltuieşte zece milioane de euro doar cu plicurile în care trimite prin Poştă înştiinţări contribuabililor şi vrea ca acestea să fie trimise în format electronic, deoarece „nu putem să ţinem o ţară pe loc pentru unii sau alţii” care nu au Internet.
”Vă dau un exemplu, aşa, ca timp de cheltuială care trebuie să dispară urgent din zona publică. Fiscul ştiţi că trimite acele plicuri către contribuabili. Cheltuiala anuală pe această zonă este undeva la zece milioane de euro. Un total nejustificat. Adică putem să aplicăm aici clar o măsură care să ducă la evitarea trimiterii prin Poştă a acestor plicuri, pe care de foarte multe ori cei vizaţi nu le ridică de la Poştă. Noi emitem, dar ei nu ridică şi atunci este un exemplu mic, dar cumulate cu altele, veţi vedea că sumele sunt foarte mari”, a declarat Teodorovici.
Ministrul a afirmat că la nivelul Guvernului va fi propus un set de măsuri, acestea urmând să fie comunicate public. De asemenea, Teodorovici spune că suntem în secolul 21, iar din cauza celor care nu au Internet, „nu putem să ţinem o ţară pe loc”
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Va fi un set de propuneri, îl discutăm la nivelul conducerii Guvernului şi vom comunica public toate aceste măsuri. Cei care spuneţi că nu au (Internet – n.r.), eu am următoarea abordare, repet, suntem în secolul 21, într-un an destul de avansat. Nu putem să ţinem o ţară pe loc pentru unii sau alţii. Vom vedea pentru fiecare zonă în parte ce se poate face la nivelul administraţiei centrale şi locale, pentru ca toţi cei care sunt contribuabili să aibă acces, să poată să comunice online cel puţin cu zona de Fisc”, a continuat acesta.
Întrebat cum va trimite scrisori în format electronic oamenilor din „vârful muntelui”, Teodorovici a replicat: ”O să vedeţi că soluţiile vor fi şi pentru zonele din vârful muntelui. O să vedeţi cât de frumos le aşezăm în practică”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.