Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat luni că este îngrijorat în legătură cu rata anuală a inflaţiei de 4,3%, dar a atras atenţia că nu sunt doar factori interni care au contribuit la creşterea inflaţiei, şi a spus că va avea în acest sens o discuţie cu guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna ianuarie la 4,32%, cel mai înalt nivel din iulie 2013, când a fost 4,41%, în condiţiile în care gazele naturale s-a scumpit cu 3,79% faţă de decembrie, potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Întrebat dacă este îngrijorat în legătură cu această creştere, Teodorovic a răspuns afirmativ.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Normal, trebuie s-o luăm în calcul în cadrul Ministerului Finanţelor. Dar, să nu uităm că nu stau la bază doar factorii interni. (...) Voi avea o discuţie cu guvernatorul BNR pentru a vedea care sunt acţiunile comune. Poate săptămâna viitoare”, a declarat Teodorovici.
În ianuarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,79%, în medie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 6,23%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,9%.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...