Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8% din piaţa totală, în creştere faţă de nivelul de 16% din 2015, în condiţiile în care aproape jumătate din piaţă este ilegală în regiunea de nord-est a României. Procentul din 2016 reprezintă cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 până în prezent, în 2010 nivelul fiind de 27,4%, conform unui studiu publicat marţi de compania de cercetare Novel Research şi finanţat de companii din industria tutunului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În zona de nord-est s-a înregistrat cel mai mare nivel de anul trecut, 41,9%, în creştere cu 4,5 puncte procentuale (p.p.) faţă de 2015. Urmează regiunile sud-vest (24,4%), vest (23,8%) şi nord-vest (21,1%) cifrele fiind în uşoară creştere în 2016 comparativ cu 2015.

Din punct de vedere al provenienţei, categoria "cheap whites” a continuat să deţină şi în 2016 cea mai mare pondere (58,2%), urmată de produsele provenite din Ucraina (20%, în creştere cu 5,4 p.p. comparativ cu 2015) şi Moldova (14,9%, în scădere cu 5,7 p.p. faţă de anul precedent). Ponderea produselor provenite din Serbia s-a menţinut constantă, la 2%.

În 2016, statul a pierdut circa 672 milioane de euro din cauza contrabandei cu ţigarete. Comerţul ilegal cu ţigarete înseamnă atât pierderi semnificative la bugetul de stat, cât şi impulsionarea fenomenului de crimă organizată, cu implicaţii serioase asupra securităţii statului şi a intereselor naţionale, a avertizat vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Dorel Fronea.

”În august 2016, am demarat reoperaţionalizarea structurilor vamale şi am relansat şi eficientizat echipele canine, iar în ianuarie 2017 am reînfiinţat echipele mobile. Totodată, strategia naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, iniţiată de Vamă, a fost finalizată şi urmează să fie lansată public. Obiectivul nostru este de a atinge un nivel al contrabandei cât mai apropiat de media de 10% din Uniunea Europeană”, a declarat Fronea, precizând că, în iulie 2013, contrabanda era de 11,8%.

Autorităţile nu au reuşit, cu toate eforturile depuse, să contrabalanseze un cadru de reglementare instabil, care s-a reflectat pe parcursul anului şi în bilanţul ANAF, potrivit reprezentanţilor din industria tutunului. Acest bilanţ a arătat fluctuaţii semnificative ale încasărilor din accize într-un domeniu care aduce la buget circa 3 miliarde de euro anual.

Sectorul tutunului este considerat al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier. În 2015, companiile de tutun au virat la buget circa 3 miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă aproape 2% din PIB sau echivalentul a 12,5% din totalul veniturilor bugetare, potrivit jucătorilor din această industrie.

Cei mai importanţi jucători din industria tutunului, activi în România, sunt British American Tobacco (BAT), JTI, Philip Morris International şi Imperial Tobacco. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.