Cererea de maşini electrice creşte semnificativ în Uniunea Europeană, susţinută de politicile privind protecţia mediului, de angajamentele marilor firme în această direcţie, dar şi de schimbarea de atitudine a consumatorilor, conform celei mai recente ediţii a studiului Deloitte Automotive Consumer efectuat în Europa, care arată că totuşi consumatorii sunt reticenţi faţă de autovehiculele autonome.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"În România, pentru promovarea autovehiculelor electrice, Ministerul Mediului a implementat programul de stimulare a achiziţionării de maşini electrice şi hibrid şi, de la un an la altul, constatăm o creştere a preferinţei consumatorilor români pentru astfel de autovehicule. În primele 10 luni ale anului 2019, pe piaţa din România s-au vândut 5.283 de maşini electrice şi hibrid, în creştere cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto din România. Cu toate acestea, numărul maşinilor de acest gen rămâne scăzut în ţara noastră, din cauza faptului că sunt încă scumpe pentru majoritatea românilor”, a declarat Ciprian Gavriliu, partener Servicii Fiscale şi Juridice, Deloitte România, şi Lider al Serviciilor de Consultanţă pentru sectorul auto.

Dintre consumatorii chestionaţi, italienii sunt cei mai interesaţi de automobilele dotate cu sisteme alternative de propulsie, 58% dintre aceştia susţinând că au în vedere un astfel de sistem pentru următorul autovehicul pe care îl vor achiziţiona. Procentul este în urcare de la 51%, anul trecut.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe de altă parte, cea mai mare creştere a interesului pentru maşinile electrice şi/sau hibrid s-a înregistrat în Marea Britanie, de la 27% în 2018, la 37% în 2019.

”În privinţa autovehiculelor autonome, încrederea consumatorilor pare să stagneze, după ce aceasta a crescut în 2018 faţă de anul anterior, arată studiul. Pe măsură ce noile tehnologii au o aplicabilitate tot mai mare, consumatori încep să îşi pună întrebări cu privire la standardele de siguranţă oferite de autovehiculele autonome şi devin mai rezervaţi faţă de această idee”, mai arată studiul.

Autorii studiului spun că această reticenţă poate fi explicată prin seria de incidente din ultima perioadă în care au fost implicate autovehiculele autonome.

Autorităţile naţionale trebuie să exercite un control semnificativ 

Cei mai mulţi consumatori sunt de părere că autorităţile naţionale trebuie să exercite un control semnificativ asupra producţiei şi utilizării autovehiculelor autonome. Majoritatea europenilor, dar nu numai, solicită o „supraveghere semnificativă” a acestui sector. Procentele variază între 58% în Austria şi 73% în Olanda.

În ceea ce priveşte gradul de conectare a maşinilor, opiniile consumatorilor sunt mixte. 60% din italieni consideră benefică dotarea acestora cu mai multe tehnologii care le permit să fie conectate, aproximativ dublu faţă de germani (35%) sau austrieci (29%).

Părerile consumatorilor diferă şi în funcţie de anumite aspecte, cum ar fi siguranţa datelor biometrice colectate şi generate de vehiculele conectate.

La realizarea studiului Deloitte Automotive Consumer au participat aproximativ 9.300 de consumatori din şapte ţări europene – Germania, Italia, Austria, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Olanda.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.