Start-up-ul DRESSINGZ, primul social-marketplace pentru fashion de lux second hand, anunţă că oferă comunităţii sale de utilizatori posibilitatea de a-şi vinde, printr-un proces uşor şi sigur, hainele pe care nu le mai poartă. Totodată, le oferă iubitorilor de branduri premium şansa de a cumpăra articole de lux pre-owned, autentificate de experţi, la un preţ cu pana la 80% mai mic faţă de preţul de retail.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Iubitorii de modă din România pot accesa acum www.dressingz.com , primul social-marketplace pentru fashion de lux second hand, pentru a vinde sau cumpăra articole premium din garderobele personale. DRESSINGZ a strâns deja o primă rundă de finanţare pre-seed de 300.000 EUR şi va opta pentru a doua rundă înainte de sfârşitul anului, ţintind extinderea pe piaţa europeană. Fondatorii DRESSINGZ sunt Romina Tazlaoanu, cu peste 20 ani de experienţă în marketing şi branding, care a avut rolul de Head of Brand & Convergence la Vodafone şi Alexandru Andries, partener fondator Car-Rush, EuCeMananc (acum Tazz by Emag), TaxaTimbru, MyJustice si EzStick", precizează reprezentanţii companiei.

DRESSINGZ oferă comunităţii sale de utilizatori posibilitatea de a-şi vinde, printr-un proces uşor şi sigur, hainele pe care nu le mai poartă. Totodată, le oferă şansa iubitorilor de branduri premium, de a cumpăra articole de lux pre-owned, autentificate de experţi, la un preţ cu pana la 80% mai mic faţă de preţul de retail. Un lucru îmbucurător pentru utilizatori, şi în acelaşi timp important pentru planetă, cand ne uităm la imaginea de ansamblu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Chiar dacă iubim moda, trebuie să fim conştienţi de impactul pe care industria de fashion îl are asupra mediului. 50% din producţia fast-fashion se aruncă în mai puţin de 1 an. Un camion plin cu textile este transformat în gunoi sau ars în fiecare secundă în lume. (Sursă: Fundaţia Ellen McArthur). Produsele premium pre-owned (sau pre-loved, cum, pe bună dreptate mai sunt numite) sunt o soluţie sustenabilă şi eficientă – atât pentru mediu, cât şi pentru garderobele şi bugetele userilor. Pentru noi, sustenabilitatea nu e o modă, dar vrem sa facem moda sustenabilă. Produs cu produs, dressing cu dressing”, afirmă Romina Tazlaoanu, co-fondator DRESSINGZ.

DRESSINGZ îşi propune pe termen lung să doneze 10% din profituri către cauze de susţinere a mediului.

"Deşi la început de drum, proiectele pe care le dezvoltă au deja o amprentă socială – un exemplu este popup store-ul celebrităţilor ‘RELOVED by You’ organizat luna trecută în Bucureşti, cu participarea unor celebrităţi ca Mirela Bucovicean, Alexandru Abagiu, Ovidiu Buta, Cristina Craciun, Gabriela Atanasov, Silvia Cristescu sau Maria Marinescu. În urma evenimentului, 30% din încasări au fost donate către Crucea Roşie pentru susţinerea poporului ukrainean", transmit reprezentanţii DRESSINGZ.

De asemenea, anunţă că vedete, stilişti, influenceri sau designeri şi-au creat deja conturi de utilizatori şi oferă spre vânzare articole din garderobele personale. Unul dintre ei este stilistul Ovidiu Buta, care este si consultantul de styling DRESSINGZ.

Procesul de vânzare al unui produs este foarte simplu, complet digitalizat şi 100% securizat. Orice utilizator poate înscrie un articol spre vânzare pe platformă sau în aplicaţie, cu doar câteva clicuri, accesând www.dressingz.com sau aplicaţia DRESSINGZ. Completează un formular rapid şi intuitiv, încarcă imagini (făcute cu smartphone-ul), completează preţul de listare şi este gata de vânzare. Înainte însa de a fi listat pe site, articolul este verificat de experţii DRESSINGZ, specializaţi în autentificare de lux, pe baza fotografiilor încărcate de utilizator. Unele articole, după ce sunt vândute, ajung la sediul DRESSINGZ pentru verificare fizică, înainte de a ajunge în mâinile cumpărătorului.

Vânzătorul expediază gratuit produsul vândut, accesând eticheta gratuită de transport (AWB) din contul său de pe platformă, iar curierul ridică pachetul în 24 de ore. Vânzătorul primeşte banii în aprox. 5 zile lucrătoare de la livrarea produsului.

"Toate produsele de pe platformă sunt verificate de o echipa de specialişti cu experienţă în branduri de lux. De asemeni, DRESSINGZ a încheiat un parteneriat extern, cu firma Luxury Appraisal & Authentication din Statele Unite, pentru verificarea autenticităţii produselor de lux încărcate de utilizatori", precizează DRESSINGZ.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.