Retailerul ceh de articole sportive Sportisimo, prezent pe piaţa locală din 2015, a deschis un nou magazin, cel de-al 35-lea din România. Încă 5 sunt în plan până la finalul lui 2021. Retailerul a ales centrul comercial Mega Mall din Bucureşti pentru a lansa noul concept de magazin pe piaţa din România, după inaugurarea celor din Praga şi Sofia în octombrie anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cu o suprafaţă de 960 mp, noul magazin are un nou design şi pune accent pe educaţia, stilul şi emoţia asociată cu viaţa sportivă. Magazinele au un design inovator şi  pun accentul pe experienţa clientului şi pe eficientizarea spaţiului, fiind dotate cu multiple materiale educaţionale care ajută clienţii să aleagă produsele potrivite necesităţilor lor”, anunţă reprezentanţii Sportisimo.

”A fost important să creăm un magazin modern şi accesibil în care clienţii noştri găsesc cu uşurinţă ceea ce caută, un magazin care păstrează aspectul Sportisimo şi are un design cu dezvoltare durabilă.”, a declarat Petru Andronic, Country Manager Sportisimo Romania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Sportisimo, liderul pieţei din Cehia în domeniul articolelor sportive, a deschis în perioada pandemiei de Covid-19  7 magazine noi în România şi are în plan deschiderea a încă 5 până la finalul anului.

”Obiectivul tuturor celor care au lucrat la acest nou concept a fost ca magazinele să dobândească mai multă emoţie care, în retail-ul contemporan, este principalul factor de diferenţiere. Clientul, indiferent unde se află în magazin, trebuie să aibă o viziune de ansamblu clară a tuturor categoriilor existente.”, a adăugat Petru Andronic, Country Manager Sportisimo Romania.

Un element distinctiv al magazinelor Sportisimo a devenit săgeata de orientare. ”Este un simbol care îndeamnă la mişcare, conferă un aer dinamic spaţiului şi încurajează explorarea fiecărei categorii de produse. Mai mult, acest simbol vizual completează motto-ul nostru Spor la sport!”, subliniază Maria Gheorghiţă, marketing manager Sportisimo România.  

Sportisimo, prezent de şase ani în România, deţine 35 de magazine pe piaţa locală şi un shop online. Retailerul are colaborări directe cu brandurile internaţionale, ceea ce îi oferă avantajul de a avea o gamă variată de produse de cea mai bună calitate la preţuri competitive. Sportisimo a început ca o mică afacere de familie, în 1999, iar în prezent deţine cea mai variată gamă de echipamente sportive pe piaţa comercială din Cehia şi Slovacia. Pe lângă e-shop, momentan compania are în jur de 190 de magazine în Europa, din care 104 sunt în Cehia, 46 în Slovacia, 2 în Ungaria şi 2 în Bulgaria.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.