Mai bine de jumătate dintre angajaţii din România nu se mai aşteaptă la vreo primă cu ocazia sărbătorilor pascale, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.
“După un an dificil şi care a adus provocări nemaiîntâlnite până acum în piaţa muncii, mai bine de jumătate dintre angajaţi (55%) nu se mai aşteaptă la vreo primă cu ocazia sărbătorilor pascale”, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs. Totuşi, 26% dintre angajaţii chestionaţi sunt siguri că vor primi şi în acest an primă de Paşte, în timp ce 18% nu ştiu dacă angajatorul îi va recompensa cu vreun bonus de sărbători.
Dintre cei care sunt convinşi să vor avea primă, aproape 28% se aşteaptă ca angajatorul să le ofere ceva bani în plus la salariu, alţi 17% cred că vor primi tichete cadou, în timp ce puţin peste 5% dintre angajaţii care au răspuns la sondajul BestJobs speră la coşuri cadou cu produse specifice, de sezon, din partea angajatorului cu ocazia sărbătorilor.
“Fie că vorbim de bani sau de cadouri, aproape 28% dintre respondenţi sunt convinşi că valoarea acestora nu va fi mai mare decât anul trecut. Mai exact, aproape 26% dintre angajaţi se aşteaptă ca bugetul de cadouri să fie sub 400 lei anul acesta şi doar puţin peste 7% se aşteaptă să fie răsplătiţi de angajator cu o sumă mai mare de 500 lei”, se mai arată în sondajul BestJobs.
Întrebaţi şi cât de mult înseamnă pentru bugetul familiei bonusul de Paşte primit de la angajator, 46% dintre respondenţi spun că acest venit suplimentar e binevenit şi îi ajută în susţinerea cheltuielilor de Paşte, alţi aproape 32% afirmă că nu depind de această primă pentru a se pregăti de Paşte, dar bonusul arată aprecierea pe care compania o are pentru ei, ca angajaţi. În schimb, aproape 19% dintre angajaţii chestionaţi spun că au neapărat nevoie de aceşti bani, pentru a se putea descurca financiar de Paşte.
Cei mai mulţi dintre respondenţi (46%) spun că bugetul total alocat pentru sărbătorile pascale (alimente, cadouri, distracţie etc.) este mai mic anul acesta comparativ cu anul trecut, alţi 33% spun că vor cheltui la fel, pe când 20% vor aloca un buget mai mare faţă de 2020.
Potrivit sondajului, 76% dintre angajaţii care au răspuns la sondajul BestJobs intenţionezi să cheltuiască cea mai mare parte a bugetului total alocat pentru sărbătorile pascale pe cumpărături pentru masa de Paşte, pentru 15% cea mai mare cheltuială va fi pe cadouri, în timp ce 9% dintre respondenţi spun că principala cheltuială va fi pentru călătorii şi distracţie.
Când vine vorba de cadourile pe care au în plan să le ofere celor apropiaţi de sărbători, puţin peste 44% dintre respondenţii la sondajul BestJobs vor aloca între 500 şi 1.000 lei în acest an, 40% au în plan să cheltuiască până la 500 de lei, iar 11% au pentru Paştele din acest an un buget de cadouri între 1.000 şi 1.500 lei.
“Anul acesta, mai bine de 66% dintre respondenţi afirmă că îşi vor petrece Paştele acasă, cu familia şi prietenii, principalele motive invocate pentru această alegere fiind lipsa banilor suficienţi pentru călătorii (35%), teama de infectare cu Covid-19 în timpul unei călătorii (24%), restricţiile de circulaţie repetate, cauzate de numărul mare de îmbolnăviri cu Covid-19 (15%), dar şi dorinţa de a economisi (13%)”, se mai arată în sondaj.
Sondajul a fost efectuat în perioada 16-26 aprilie 2020, pe un eşantion de 926 de utilizatori de internet din România.
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România cu peste 25.000 de oferte de joburi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.