După pandemie, 45% dintre angajaţi se aşteaptă să revină complet la viaţa de birou, în timp ce alţi 35% susţin că modelul de lucru al viitorului este cel hibrid, reiese dintr-un sondaj realizat de dezvoltatorul Genesis Property.
“Modelul de lucru hibrid s-a conturat tot mai mult în ultimul an la nivel global şi există deja angajatori din România care au decis să treacă permanent la acest sistem în care echipa lucrează parţial de la birou şi restul de acasă. Aproape 35% dintre angajaţii care au participat la un sondaj recent iniţiat de Genesis Property cred că lucrul hibrid va fi modelul de lucru al viitorului. După pandemie, alţi 45% se aşteaptă să revină complet la viaţa de birou, cât mai aproape de cum era înainte de Covid-19, şi doar un angajat din cinci crede că în viitor va lucra mai mult de acasă”, mai arată sondajul.
Pentru a menţine un echilibru între viaţa de la birou şi cea de acasă, 31,9% dintre angajaţii din România care au răspuns sondajului îşi doresc să lucreze doar de la birou după ce va trece pandemia şi alţi 36,2% vor să vină 3-4 zile pe săptămână la sediul companiei. Doar 9,4% consideră că lucrul de acasă 100% din timp este mai potrivit pentru viitor, potrivit studiului.
Potrivit studiului, pentru 54,3% dintre angajaţi, modelul de lucru hibrid înseamnă flexibilitate şi independenţă în activitatea profesională şi 51,5% susţin că are un rol major în menţinerea echilibrului între viaţa personală şi cea profesională. În acelaşi timp, 39,5% spun că aşa îşi pot eficientiza timpul şi resursele, iar 38,3% recunosc că au lucrat mai eficient în acest sistem în ultimul an, având oportunitatea de a lucra în echipă şi de a interacţiona mai bine cu managerii. Nu în ultimul rând, 26,2% spun că lucrul hibrid îi ajută să evite probleme de sănătate psiho-emoţională care pot să apară atunci când lucrează doar de acasă.
Potrivit sondajului, angajaţii cred că biroul lor trebuie să treacă printr-o serie de schimbări pentru a se adapta modelului de lucru al viitorului şi pentru a fi mai bine pregătit pentru întoarcerea în siguranţă a oamenilor la scară largă. 35,4% dintre cei care au răspuns sondajului se aşteaptă la schimbări în ceea ce priveşte măsurile pentru protejarea sănătăţii, iar 32,5% consideră că vor vedea schimbări privind structura şi organizarea spaţiului, aşa încât să răspundă mai bine modului de lucru care va fi aplicat în companie.
„Indiferent cum vom lucra după ce va trece pandemia, biroul în care ne vom petrece cel puţin câteva zile pe săptămână trebuie să fie pregătit pentru a atenua riscurile pentru sănătate. Pentru a se simţi mai în siguranţă la birou, angajaţii vor sisteme performante pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi apei din clădire, materiale sanitare care să fie distribuite imediat în caz de nevoie, sisteme pentru igienizarea spaţiului interior şi proceduri bine puse la punct pentru situaţia în care apare un caz de îmbolnăvire în companie”, spune directorul de dezvoltare în cadrul Genesis Property, Darren Allen.
Sondajul Genesis Property privind percepţia angajaţilor despre viitorul birourilor şi perspectiva reîntoarcerii la birou a fost desfăşurat în februarie-martie 2021 prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.183 de utilizatori de internet din toată ţara. Aproape 59% dintre participanţi sunt femei, aproximativ 60% au vârsta între 25 şi 40 de ani şi 9 din 10 sunt angajaţi full-time.
Genesis Property este unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de birouri de clasa A din România. Cu o experienţă de peste 20 de ani în industrie, compania deţine peste 150.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri de clasa A care găzduiesc peste 20.000 de angajaţi: Novo Park din Pipera şi West Gate Business District din zona Militari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.