Interesul pentru vehicule electrice este în creştere în Europa, astfel că 55% dintre consumatori şi 100% dintre managerii de flote vor să îşi cumpere un astfel de vehicul în următorii doi ani, potrivit unui sondaj PwC.
”Interesul pentru vehicule electrice este în creştere în Europa, 55% dintre consumatori şi 100% dintre managerii de flote declarându-şi intenţia de a cumpăra un astfel de vehicul în următorii doi ani”, potrivit sondajului e-Readiness Report 2021, realizat de Strategy&, departamentul de strategie globală din reţeaua PwC.
Vânzările de vehicule electrice ar putea atinge 23% (1,7 milioane unităţi) din totalul vânzărilor de maşini noi până în 2024, pe cele mai importante şase pieţe din Europa (Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Spania şi Elveţia), evoluţie impulsionată de maşinile cu baterii. Segmentul de flotă (B2B) va rămâne cel mai atractiv, cu o cotă estimată la aproximativ 55% din totalul pieţei de maşini electrice, cele mai importante trei criterii avute în vedere pentru aceste achiziţii fiind: imaginea companiei, stimulentele fiscale şi reducerea amprentei de carbon.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În următorii doi ani, companiile mari vor deţine cele mai mari flote de maşini electrice, în timp ce firmele medii vor înregistra cea mai mare creştere.
”În ultimii ani consumatorii din Europa au început să devină din ce în ce mai preocupaţi de protejarea mediului ceea ce a dus şi la creşterea interesului pentru maşinile nepoluante. Astfel, piaţa auto are şanse să se redreseze, după criza sanitară, şi printr-o orientare mai mare către vehiculele electrice, mai ales că multe state susţin achiziţia de maşini electrice şi hibride prin stimulente financiare care ajung să reprezinte până la o treime din preţul de vânzare cu amănuntul al acestora pe unele pieţe”, spune Daniel Anghel, partener, lider pentru industria auto, PwC România.
În România, autorităţile vor să sprijine cumpărarea autovehiculelor nepoluante prin programul Rabla Plus, oferind un ecotichet de 45.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric şi de 20.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid.
Principalii factori menţionaţi de respondenţi pentru alegerea unei maşini electrice sunt economia de combustibil, impactul asupra mediului şi posibilitatea de a încărca maşina acasă. Iar printre argumentele contra se numără timpul de încărcare şi lipsa infrastructurii publice de încărcare.
Raportul mai arată că se conturează totodată o piaţă a maşinilor electrice second hand. Vehiculele electrice uzate sunt căutate în principal de către clienţi mai tineri şi cu venituri mai mici. Două treimi (67%) dintre consumatorii europeni care vor să-şi cumpere un vehicul electric (BEV - cu baterii şi PHEV - hibrid plug-in) în următorii trei ani iau în considerare o achiziţie second hand, arată raportul. În prezent, doar 15% dintre proprietarii de vehicule electrice le-au cumpărat la mâna a doua.
Studiul a fost realizat în rândul a peste 4.000 de consumatori din cele mai mari şase pieţe şi 103 corporaţii de dimensiuni medii şi mari cu flote de vehicule de peste 100 de unităţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.