Porsche SE, acţionarul principal al grupului Volkswagen, susţine planurile de a lista la bursă producătorul de maşini sport de lux Porsche AG, dar conflictul militar din Ucraina ar putea afecta momentul ofertei publice iniţiale, a declarat holdingul marţi, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Volkswagen intenţionează să efectueze oferta publică iniţială (IPO) a Porsche în trimestrul patru al anului 2022, dar acest lucru se poate schimba dacă conflictul din Ucraina se va prelungi, a declarat directorul financiar al Porsche SE.

”Nu putem exclude, dacă conflictul durează mai mult timp, că acest lucru ar putea avea potenţiale implicaţii asupra listării”, a declarat Johannes Lattwein într-o conferinţă de presă, fără a detalia modul în care ar afecta planurile.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Nu a fost luată nicio decizie finală cu privire la listarea propusă, a spus compania.

Un acord-cadru pentru listare propus de Volkswagen în februarie include vânzarea a 25% plus o acţiune ordinară a producătorului auto către Porsche SE, precum şi listarea a până la 25% din acţiunile preferenţiale ale Porsche AG.

Aproximativ 49% din veniturile IPO ar fi plătite acţionarilor Volkswagen ca dividend special.

”Porsche SE sprijină astfel planurile Volkswagen AG de a-şi extinde flexibilitatea financiară şi de a accelera transformarea tehnologică a grupului”, a declarat Porsche SE într-un comunicat în care îşi raportează rezultatele anuale.

Datorită poziţionării de lider a Porsche AG pe segmentul sport şi lux, această investiţie atractivă ne-ar diversifica portofoliul şi fluxurile de dividende”, a spus Lattwein.

Porsche Automobil Holding SE, care este controlată de familiile Porsche şi Piech şi deţine o participaţie de 31,4% la Volkswagen, nu are de gând să îşi reducă participaţia la producătorul german de automobile, a spus Poetsch.

Ofetta publică nu ar afecta nici componenţa consiliului de supraveghere al Volkswagen.

Porsche SE a raportat pentru 2021 un profit al grupului după impozitare de 4,6 miliarde de euro. Compania estimează pentru 2022 un pofit după impozitate cuprins între 4,1 miliarde şi 6,1 miliarde de euro, fără a include impactul posibilei listări a Porsche.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.