Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” anunţă că a solicitat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, operaţionalizarea Companiei pentru Investiţii în Infrastructura (CNIR), companie desprinsă din fosta CNADNR care trebuie să se ocupe de construcţia de autostrăzi, pornind de la începerea procedurilor de contractare, studii de fezabilitate, proiectare, expropriere şi execuţie lucrări şi până în momentul în care acestea pot fi predate spre administrare către CNAIR.
”Sindicatul Drumarilor 'Elie Radu' a solicitat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, operaţionalizarea Companiei pentru Investiţii în Infrastructura (CNIR), organism care trebuie să se ocupe de construcţia de autostrăzi, pornind de la începerea procedurilor de contractare, studii de fezabilitate, proiectare, expropriere şi execuţie lucrări şi până în momentul în care acestea pot fi predate spre administrare către CNAIR. Statutul CNIR a fost publicat în Monitorul Oficial, iar funcţionalizarea sa este prevăzută inclusiv în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cu toate acestea, înfiinţarea propriu-zisă a acestei companii se lasă aşteptată”, arată sindicatul.
Sindicatul Drumarilor „Elie Radu”, care reprezintă 4.800 de angajaţi ai CNAIR, din totalul de circa 6.900 de salariaţi, a transmis o scrisoare ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în care a arătat problemele cu care se confruntă instituţia, dar şi propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Primul punct din scrisoare vizează îmbunătăţirea strategiei în domeniul infrastructurii rutiere. De-a lungul timpului, drumurile din România au fost modernizate cu mijloace tehnice şi financiare modeste, spun sindicaliştii.
”Faţă de investiţii de altă natură, infrastructura rutieră trebuie să primească periodic lucrări ce au menirea de a consolida structurile proiectate iniţial, din cauza depăşirii duratei de exploatare luată în calcul cât şi influenţei agenţilor atmosferici. Observând interesul tot mai crescut doar pentru construcţia de autostrăzi în România, Sindicatul Drumarilor 'Elie Radu' solicită înfiinţarea organismului care să se ocupe exclusiv construcţia de autostrăzi, pornind de la demararea procedurilor de contractare studii de fezabilitate, proiectare, expropriere şi execuţie lucrări şi până în momentul în care acestea pot fi predate spre administrare CNAIR. Deşi există baza legală pentru înfiinţarea Companiei Naţionale pentru Investiţii Rutiere, Statutul CNIR fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 815 din 25 august 2021, nici până în prezent această companie nu funcţionează”, se arată în scrisoare.
În ultimii 10 ani, dezvoltarea infrastructurii rutiere s-a făcut în detrimentul întreţinerii reţelei rutiere existente. Astfel, subunităţile care se ocupă cu întreţinerea drumurilor (secţii de drumuri naţionale şi districte) au fost destructurate şi un număr de peste 1.500 de posturi de muncitori au fost desfiinţate. În acelaşi timp s-au înfiinţat noi structuri pentru implementarea proiectelor de autostrăzi, precizează sindicaliştii.
”Cu toate acestea, reţeaua de drumuri din administrarea CNAIR a crescut prin preluarea de noi tronsoane de drumuri (autostrăzi, variante ocolitoare şi sectoare de drumuri judeţene şi locale). Precizăm că din totalul salariaţilor CNAIR, doar aproximativ 1.000 se ocupă de autostrăzi (pregătirea proiectelor, achiziţia publică şi derularea contractelor), iar ceilalţi 5.900 de salariaţi de administrare şi întreţinere. Sperăm că ministrul Transporturilor va ţine cont de acest punct din cadrul scrisorii noastre, iar CNIR va deveni în sfârşit funcţională, spre folosul tuturor participanţilor la trafic”, arată Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.