Primăria Sibiu a obţinut o finanţare nerambursabilă de peste 32 de milioane de lei pentru realizarea celui de-al doilea centru de colectare separată a deşeurilor prin aport voluntar. Centrul va fi construit în afara oraşului, pe o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi.
“Am obţinut 32,7 milioane de lei, fonduri nerambursabile europene, pentru construcţia unui al doilea centru de colectare separată a deşeurilor prin aport voluntar, acesta urmând să fie amenajat pe Dealul Dăii. Vom semna contractul de finanţare şi apoi demarăm procedurile de achiziţie pentru amenajarea acestui centru unde sibienii vor putea preda gratuit deşeuri cu regim special sau deşeuri menajere care nu încap în pubelele de acasă sau platformele de la bloc”, a declarat, marţi, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Potrivit datelor transmise de Primăria Sibiu, centrul va fi amenajat pe o suprafaţă de 30.000 mp şi va primi următoarele tipuri de deşeuri:
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
deşeuri menajere, respectiv deşeuri reciclabile şi biodeşeuri care nu pot fi colectate în pubelele individuale de la case sau de pe platformele din zonele de blocuri
deşeuri cu fluxuri şi gestionare specială, cum ar fi voluminoase, resturi din construcţii şi demolări, echipamente electrice şi electronice, precum şi baterii uzate, deşeuri periculoase, deşeuri din lemn şi mobilier, deşeuri textile, anvelope uzate, deşeuri de cadavre animale.
Aceste tipuri de deşeuri vor putea fi predate fără plata vreunei taxe.
[Crearea Centrului va înseamna construcţia unor platforme şi a unei hale de procesare, amplasarea unor containere, a unei camere frigorifice şi a unui cântar pentru autovehiculele de mare tonaj şi echiparea cu utilaje pentru gestionarea deşeurilor primite”, a mai transmis Primăria Sibiu.
În decembrie 2022, Primăria Sibiu a obţinut alte 4,5 milioane de lei pentru amenajarea unui centru de aport voluntar al deşeurilor mai mic ca dimensiuni, în Viile Sibiului, cu o suprafaţă de 4.000 mp. În cazul acestui proiect se lucrează la realizarea documentaţiei tehnice şi urmează procedura de achiziţie pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor.
De asemenea, în acelaşi domeniu, Primăria Sibiu a primit finanţare europeană în valoare de 12,5 milioane de lei pentru amenajarea a 110 insule ecologice digitalizate în zonele de blocuri pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi pentru implementarea instrumentului “plăteşte pentru cât arunci”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.