Germania trebuie să fie pregătită pentru întreruperi majore în aprovizionarea cu gaze ruseşti în orice moment, a declarat directorul general al companiei energetice E.ON pentru un ziar, adăugând că planurile de urgenţă existente trebuie să fie actualizate rapid, transmite Reuters.
"Trebuie să ne aşteptăm oricând la o oprire a livrărilor. Dacă aceasta va fi în mai sau în toamnă este aproape irelevant. Pentru a fi pregătiţi, trebuie să ne adaptăm acum planurile de urgenţă la situaţia actuală şi să clarificăm procesele", a declarat Leonhard Birnbaum. Publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.
El a spus că actualul plan de urgenţă al guvernului, care acordă prioritate gospodăriilor în detrimentul industriei în cazul în care gazul nu va mai curge, ar trebui reconsiderat, reflectând temerile că numeroase companii s-ar putea prăbuşi într-un astfel de scenariu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Dacă vorbim de perioade lungi şi de ţări întregi europene (fiind întrerupte gazele ruseşti), trebuie să ne întrebăm dacă răspunsurile vechi sunt încă corecte”.
Livrările de gaze ruseşti către Germania au fost până acum stabile, deşi autoritatea de reglementare a ţării în domeniul energiei a lansat prima dintre cele trei etape de urgenţă pentru a reflecta riscul de întreruperi în urma războiului Moscovei în Ucraina.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Germania şi-a intensificat eforturile de diversificare a aprovizionării cu energie pe termen scurt, în special prin încercarea de a accelera instalarea terminalelor plutitoare pentru gaz enaturale lichefiate.
"Cu greu vom trece prin cele două ierni viitoare fără gaze ruseşti, cu excepţia cazului în care dorim să dăunăm industriei şi economiei. Dar atunci nu vom mai avea industrie siderurgică sau chimică, consecinţele ar fi dramatice", a spus Birnbaum.
Prin urmare, a spus el, Germania nu ar trebui să susţină o interdicţie a furnizării de gaze ruseşti, susţinând poziţia guvernului care a respins până acum o astfel de măsură.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.