Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, Bogdan Bratu, a decis demiterea conducerii Secţiei de Drumuri Naţionale (SDN) Turnu Severin, după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a constatat nereguli, a anunţat vineri Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Ministrul Transporturilor a efectuat joi o vizită în judeţul Mehedinţi pentru a inspecta situaţia infrastructurii rutiere din această zonă.
”În urma acestei vizite a constatat nereguli care există de mai mult timp pe sectoarele administrate de Secţia de Drumuri Naţionale Turnu Severin”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit CNAIR, principala abatere a constat în nerespectarea ordinului de începere a lucrărilor de întreţinere curentă dat de DRDP Craiova. De asemenea, compania ar fi constatat deficienţe la marcajele căilor de rulare, a semnalizării rutiere şi lipsa unor elemente privind siguranţa circulaţiei.
În plus, parapeţii viaductelor de pe Clisura Dunării nu erau vopsiţi, iar lucrările de igienizare şi toaletare a copacilor de pe marginea carosabilului nu erau efectuate, potrivit CNAIR.
”Pentru o perioadă de 30 de zile a fost desemnată o conducere interimară care în cel mai scurt timp trebuie să ia măsuri pentru remediera situaţiilor constatate cu ocazia vizitei ministrului transporturilor în judeţul Mehedinţi”, se arată în comunicat.
La finalul lunii mai, directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, le-a cerut directorilor regionali să se implice încă din faza de proiectare a obiectivelor care urmează să fie construite în zonele de care răspund, în contextul în care unele întârzieri în derularea unor proiecte pornesc de la proiectanţi şi evaluatori, iar reprezentanţii regionalelor CNAIR ar trebui să intervină înainte de blocarea proiectelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.