Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a semnat joi contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a lotului 3 din axa rutieră Iaşi-Suceava, valoarea contractului depăşind suma de 90 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit conducerii CJ Iaşi, licitaţia a fost câştigată de asocierea SC DAROCONSTRUCT SRL – SC RUTADOR SRL, iar valoarea contractului este de 91,77 milioane de lei fără TVA.

Şeful CJ iaşi, Costel Alexe, a declarat, într-o conferinţă de presă, că au existat şapte contestaţii depuse în urma licitaţiei, dar şi patru plângeri penale împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar că toate acestea au fost soluţionate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Reuşim să semnăm contractul de execuţie a lotului 3 şi putem să începem lucrările de modernizare. Anul acesta urmează să fie finalizate lucrările pe celelelalte două loturi din Axa Iaşi – Suceava, iar la sfârşitul anului 2023 va fi gata şi modernizarea Lotului 3. Astfel, vom conecta practic comunităţile ieşene la reţeaua transeuropeană de transport, dar vom realiza conexiunea şi între judeţele Iaşi şi Suceava. Ştiu că ieşenii de pe acest traseu au aşteptat foarte mult timp să înceapă lucrările şi vrem să le creăm, în sfârşit condiţii pentru a circula în siguranţă şi confort'', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe.

Lotul 3 din Axa strategică Iaşi – Suceava presupune modernizarea DJ 281 de la Belceşti – Cepleniţa – DN 28B şi modernizarea DJ 281 de la DN 28B – Scobinţi – Lespezi, în lungime de 40,6 km, aproape jumătate din lungimea totală a traseului axei.

Proiectul "Regiunea Nord – Est – Axa rutieră strategică  Iaşi – Suceava'' este finanţat prin POR 2014-2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.