Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva anunţă că a înfiinţat, în campania de împăduriri de primăvară, alte 30 hectare de perdele forestiere pentru protejarea Autostrăzii A2, în judeţul Ialomiţa, pe o lungime totală de circa 10 kilometri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Romsilva, pentru realizarea acestor noi perdele forestiere, Direcţia Silvică Ialomiţa a plantat 150.000 de puieţi forestieri.

Din 2004 până în prezent, Romsilva a înfiinţat 330 de hectare perdele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii, cu o lungime totală de circa 100 de kilometri. Direcţia Silvică Călăraşi a înfiinţat 202 hectare perdele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii, Direcţia Silvică Ialomiţa 53 de hectare, Direcţia Silvică Constanţa alte 45 de hectare şi Direcţia Silvică Brăila - 30 de hectare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pentru înfiinţarea perdelelor forestiere, Romsilva a plantat 1,65 milioane de puieţi forestieri în ultimii nouă ani.      

Conform sursei citate, programul actual de înfiinţare a perdelelor forestiere prevede 36 de obiective de investiţii, cu o suprafaţă totală de 735,46 hectare, pentru protecţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale din judeţele Arad, Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Vrancea.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.