Pe aeroporturile din România sunt anulate zilnic sau au întârzieri în medie 5-6 zboruri, ceea ce rezultă într-o medie de 500 de români afectaţi în fiecare zi, a anunţat joi platforma FlightClaim.ro, care arată că, din zece pasageri români eligibili, în medie doar unul îşi obţine drepturile de la companiile aeriene, iar valoarea totală a compensaţiilor la care românii ar avea dreptul anual depăşeste 35-40 de milioane de euro.
Conform datelor companiei, peste 1.000 de zboruri cu astfel de probleme au fost înregistrate doar în ultimele nouă luni pe aeroporturile din România.
Aproximativ 180.000 de români sunt afectaţi în fiecare an de anularea sau întârzierea zborului, arată compania.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Traficul aerian în România înregistrează record după record, cu un număr de zboruri în creştere. Deja aeroporturile României au peste 20 de milioane de pasageri anual, ceea ce creşte presiunea pe angajaţii aeroporturilor, dar şi incidenţa problemelor de zbor. În fiecare zi în medie 5-6 zboruri care aterizează sau decolează din România au întârzieri de peste trei ore sau sunt anulate”, spun reprezentanţii FlightClaim.ro.
Din zece pasageri români eligibili, în medie doar unul îşi obţine drepturile de la companiile aeriene.
”Speriaţi de birocraţie sau de procedura dificilă, doar maxim 10% dintre românii aflaţi în situaţia unui zbor cu probleme ajung să îşi ceară drepturile de la companiile aeriene, iar restul de 90% renunţă să solicite compensaţiile de 250, 400 sau 600 de euro, în funcţie de distanţa zborului”, adaugă ei.
Compania olandeză FlightClaim.ro, cu sediul şi în România, înregistrează zilnic între 20 şi 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să îşi primească drepturile de la companiile aeriene.
În plus, 4,5 milioane de pasageri au zboruri anulate şi întârziate, la nivel european.
”La nivel european, pragul de 1 miliard de pasageri a fost atins încă din anul 2017, dar proporţional cu acesta a crescut şi incidenţa problemelor de zbor. Conform datelor Eurostat, numărul zborurilor cu probleme a crescut în ultimii ani cu aproximativ 40%”, mai arată datele prezentate de companie.
În anul 2018 peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectaţi de anularea sau întârzierea zborurilor, ceea ce se traduce printr-un total al compensaţiilor de aproape 2 miliarde de euro. Valoarea medie a compensaţiilor per pasager este de 422,85 euro.
Perioada cea mai aglomerată este sezonul de vară şi lunile decembrie/ianuarie.
”Cum era de aşteptat, perioada cea mai aglomerată din punctul de vedere al cererilor primite de către FlightClaim.ro este sezonul de vară, când companiile aeriene se supra-aglomerează, iar FlightClaim.ro înregistrează şi o cerere la fiecare 30 de minute. Aproximativ 9 din 10 cereri primite de companie sunt solutionate pozitiv, iar pasagerii ajung sa isi primeasca compensatia conform legii”, mai informează compania.
De la începtutul anului şi până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat peste 180 de zboruri care au întârziat minim trei ore sau au fost complet anulate, dar şi luna august, când aproape 170 de zboruri au fost întârziate sau anulate, în special zboruri low-cost sau charter.
De asemenea, o parte dintre zborurile de linie întârziate au produs şi pierderea conexiunilor, astfel că tot mai mulţi pasageri care zboară către destinaţii exotice şi îndepărtate încep să solicite compensaţia de 600 euro/persoană.
FlightClaim.ro arată că Tarom şi companiile aeriene low cost au cele mai multe zboruri întârziate şi anulate.
”Cele mai multe zboruri întârziate şi anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar şi de companiile low cost Wizz Air, Ryanair şi Blue Air”, mai arată compania.
Conform datelor FlightClaim.ro, destinaţiile cu cele mai frecvente întârzieri sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca şi Londra.
FlightClaimEU.com este o companie specializată în asistarea pasagerilor cu zboruri întârziate, anulări sau overbooking pentru a obţine compensaţiile legale de la companiile aeriene. Compania este prezentă pe piaţa europeană de trei ani.
FlightClaim.ro a obţinut până acum compensaţii pentru peste 40.000 de pasageri din întreaga Europă şi pentru peste 10.000 de pasageri din România, fără niciun cost iniţial pentru pasagerii afectaţi, doar pe baza de comision de succes.
FlightClaimEU.com este o companie olandeză fondată de un fost bancher din Olanda, cu afaceri în 16 ţări din Europa, parte din grupul de firme Claims Corporation Network, cu activitate în domeniul compensaţiilor pentru clienţi pe RCA, CASCO şi alte tipuri de asigurări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.