Spotify a confirmat scumpirea abonamentelor, vehiculată de săptămâna trecută, însă în România preţurile rămân aceleaşi.
Preţurile abonamentelor Spotify cresc în majoritatea ţărilor în care este disponibil serviciul suedez de streaming. Sunt afectate de scumpire toate abonamentele disponibile, de la Premium la Student.
Din fericire, România nu se află pe lunga listă de ţări în care vor fi crescute preţurile comunicată de companie. Cel puţin deocamdată, ţara noastră rămâne la preţurile vechi.
Preţurile Spotify în România variază de la 2,5 euro pe lună pentru studenţi, la 8 euro pe lună pentru o familie cu până la şase membri.
În celelalte ţări, preţurile cresc cu câte 1- 2 euro (lire sterline, dolari etc.) pe lună. Spre exemplu, în Franţa Spotify Premium creşte la 11 euro de la 10 euro, iar Duo (pentru două persoane) va costa 15 euro după o scumpire de doi euro.
Scumpirile anunţate acum de Spotify nu reprezintă o surpriză. Nu doar că vin după scumpirile operate de multe dintre serviciile concurente, dar şi CEO-ul companiei a făcut trimiteri subtile către această mutare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.