ROCA Investments lansează primul său pilon strategic de dezvoltare, ROCA Industry, un holding de materiale de construcţii, care reuneşte toate companiile din portofoliul ROCA Investments din acest domeniu de activitate. ROCA Industry este o companie de sine stătătoare, al cărui model de business se bazează pe consolidare, nu pe exituri, şi care are în vedere listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”ROCA Investments lansează primul său pilon strategic de dezvoltare: ROCA Industry, un holding de materiale de construcţii, care reuneşte toate companiile din portofoliul ROCA Investments din acest domeniu de activitate, cu scopul de a le oferi o strategie comună şi de a asigura sinergii în activitatea acestora”, anunţă grupul.

Holdingul reprezintă o structură nouă şi o schimbare fundamentală a modelului de business prin raportare la portofoliul ROCA Investments, de la unul axat pe dezvoltarea fiecărei companii în parte la unul bazat pe piloni strategici, pe industrie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Economia globală se fragmentează şi se transformă. Preţurile materiilor prime şi ale energiei cresc, urmează o inflaţie accelerată, iar pandemia încă generează efecte greu de anticipat. În aceste condiţii capacitatea de adaptare trebuie sa suplinească lipsa de predictibilitate şi să devină principalul avantaj competitiv al companiilor. Principiul fundamental al acestei capacităţi de adaptare este relevat prin Legea lui Noe: nu încerca să prezici un eveniment, ci construieşte o arcă ce poate să-i facă faţă. Asta încercăm să facem şi noi. Să construim o arcă, o structură solidă, în care să aducem investitori, antreprenori, specialişti din diverse domenii, management dedicat în care fiecare membru şi-a propus să descopere cea mai bună variantă a sa”, a spus Rudolf Vizental, CEO Roca Investments.

ROCA Investments creează acest prim holding reunind companiile Bico Industries, cel mai mare producător autohton de plasă din fibră de sticlă şi armături din fibră de sticlă şi unul dintre cei mai importanţi producători la nivel european, şi Sarcom, unul dintre cei mai mari producători de vopsele şi lacuri din România. ROCA Industry va avea un management format din specialişti în domeniu, care va asigura funcţionarea şi dezvoltarea sa, dar şi creşterea gradului de adaptabilitate al companiilor, prin identificarea trendurilor, apartenenţa la o comunitate de oameni de business care îşi împărtăşesc experienţele. Echipa de management a ROCA Investments se va implica în coordonarea strategică a ROCA Industry. 

„ROCA Industry este o companie de sine stătătoare, al cărui model de business se bazează pe consolidare, nu pe exituri, şi care are în vedere listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti. Holdingul îşi propune atât o dezvoltare organică – prin creşterea şi dezvoltarea companiilor prin care se desfăşoară activitatea în prezent, BICO şi Sarcom – cât şi una prin consolidări M&A cu alte companii din acelaşi sector de activitate, care să permită generarea unor sinergii. Suplimentar, ROCA se află în diverse etape de negociere pentru a investi şi în alte companii din acest sector, companii cu posibilităţi de expansiune internaţională”, a spus Ionuţ Bindea, investment manager, ROCA Investments.

Alegerea domeniului de materiale de construcţii ca sector strategic de dezvoltare are la bază atât considerente legate de evoluţia generală a acestui sector, cât şi elemente legate de experienţa şi performanţa ROCA Investments de până acum. Materialele de construcţii reprezintă un domeniu strategic şi în dezvoltarea României, ca urmare a investiţiilor aşteptate în perioada următoare şi a implementării Planului National de Redresare şi Rezilienţa (PNRR).

„Lărgirea familiei ROCA – atât în ceea ce priveşte portofoliul, dar şi acţionarii şi antreprenorii care se alătură acestui holding – este parte din strategia noastră de dezvoltare, de a crea mai multe produse Made in Romania care au capacitate de scalare şi de a genera pe baza lor un sentiment de mândrie naţională”, a spus Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.

ROCA Industry – un holding de materiale de construcţii – este un proiect de termen lung, bazat pe strategia de a genera valoare printr-un proces de consolidare şi de modernizare a capacităţilor de producţie româneşti ce va duce la creşterea competitivităţii industriei autohtone, dar şi la scăderea dependenţei faţă de importuri şi va avea un impact pozitiv major asupra economiei româneşti în ansamblu.

BICO Industries este un important producător autohton de plasă din fibră de sticlă şi de armături din fibră de sticlă. Principalele sale produse sunt plasa din fibră de sticlă pentru armarea şi ranforsarea termosistemelor şi a placărilor cu rigips, precum şi colţare (atât metalice cât şi din plastic) cu plasă, comercializate in special sub brandurile proprii, BICO şi Hitrom, atât pe piaţa din România cât şi din străinătate.

Prin cele două puncte de lucru pe care le deţine, compania are capacităţi de producţie complete. Turbotex, cea mai nouă linie de producţie BICO Investments, recent deschisă la Piatra Neamţ ca urmare a unei investiţii de peste 1,5 milioane euro, este complet automatizată şi integrată.

Sarcom este unul dintre cei mai mari jucători din industria de producţie de vopsele şi lacuri. Cu o istorie de aproape 30 de ani, două brand-uri recunoscute şi un portofoliu extins de produse, compania a reuşit să devină, dar şi să se menţină printre cei mai importanţi producători la nivel local.

Sarcom produce şi vinde produsele proprii sub două brand-uri, Sticky şi Coral, adresându-se atât segmentului de piaţă low cost cât şi celui premium, printr-un portofoliu de 380 produse care include vopsea lavabilă, tencuială, vopsea email, diluant, etc.

ROCA Investments este o companie care contribuie la amplificarea potenţialului companiilor, sprijinindu-le să îşi dezvolte strategii de business prin care accelerează creşterea valorii lor pe termen lung.

Pornită în urmă cu mai bine de 3 ani, ROCA este prezentă în 10 judeţe ale ţării, în 5 mari sectoare de activitate: agrifood, logistică, servicii industriale, producţie materiale de construcţii, îngrijirea personală. Cele 13 companii din portofoliu (din care două inactive) au generat în 2020 o cifră de afaceri cumulată de 98 milioane euro, un profit operaţional (EBITDA) de 5 milioane euro şi au peste 1.000 de angajaţi.

Ecosistemul ROCA este format în prezent din companiile: Sarcom (unul dintre cei mai mari producători de vopsele şi lacuri din România), BICO Industries (producător de plasă din fibră), Romcargo Maritim (operator portuar), RDF Arad (agribusiness), Electroplast (producător de cabluri electrice), Mecanex (producător de pompe pentru diverse industrii), Piscicola (fermă piscicolă), Artesana (produse lactate artizanale), CAHM (îngrijire personală), Yellow.Menu (restaurant online) şi  Sinteza (industrie chimică).

Misiunea ROCA este aceea de a dezvolta o cultură antreprenorială bazată pe parteneriat, investind resurse financiare, know-how şi pasiune.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.