ROCA Industry, primul holding de materiale de construcţii din România, anunţă finalizarea celei de-a doua etape (destinată plasamentului privat) din majorarea de capital. Au fost emise 7,17 milioane acţiuni noi cu o valoare nominală de 10 lei/ acţiune, iar capitalul social al holdingului este astfel majorat de la valoarea nominală de 176,9 milioane lei până la valoarea nominală de 248,7 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”ROCA Industry, primul holding industrial de materiale de construcţii din România, listat sub simbolul ROC1 pe piaţa AeRO Premium a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), deţinut de ROCA Investments, anunţă finalizarea celei de-a doua etape a majorării de capital social (etapa plasamentului privat). Desfăşurată în perioada 16 – 30 ianuarie 2024, în cadrul acestei etape au fost subscrise 6.245.777 de acţiuni noi, cu o valoare totală de 62,5 milioane lei. În total, pe parcursul celor două etape ale majorării de capital, derulate într-un context marcat de provocări multiple pentru piaţa de capital, au fost emise 7.172.649 acţiuni noi cu o valoare nominală de 10 RON, ROCA Industry majorându-şi astfel capitalul social cu valoare nominală totală de 71,7 milioane lei”, anunţă grupul.

Capitalul social al societăţii este astfel majorat de la valoarea nominală de 176,9 milioane lei la 248,7 milioane lei, conform raportului curent emis de ROCA Industry.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

ROCA Industry este unul dintre pilonii strategici al ROCA Investments şi reuneşte companii de talie medie.

Demersul de majorare a capitatului social asumat de ROCA Industry face parte din strategia holdingului de a se lista pe piaţa principală a BVB, pentru a-şi asigura astfel accesul la surse durabile de finanţare pentru companiile din holding care au un potenţial major de a deveni campioni la nivel regional.

Atragerea de capital, într-un context de piaţă dificil, reprezintă o realizare semnificativă care pune în evidenţă abilităţile strategice şi de management ale holdingului ROCA Industry şi care facilitează pe mai departe punerea în aplicare a planurilor de dezvoltare accelerată a companiilor în care investeşte acesta, asigurându-se astfel capitalul necesar extinderii prin M&A sau dezvoltare organică.

“Am demarat acest demers de majorare de capital într-un context de piaţă extrem de dificil, marcat de impredictibilitate şi scăderi importante ale indicatorilor industriei. Cu toate acestea, am reuşit în cele două runde ale procesului de majorare să creştem capitalul holdingului asigurând continuitatea strategiilor noastre ambiţioase de dezvoltare pentru companiile din portofoliu şi transformarea lor în campioni regionali. Prin încrederea acordată şi investiţia lor, acţionarii aderă la misiunea ROCA Industry de a contribui la creşterea valorii adăugate a economiei naţionale, la creşterea exporturilor şi la extinderea companiilor româneşti în afara ţării“, declară Ionuţ Bindea, CEO ROCA Industry.

Modelul de business al ROCA Industry permite creşterea prin dezvoltare accelerată, dar controlată prin managementul echipei de holding şi diversificarea riscului (8-10 companii).

ROCA Industry deţine direct şi indirect, un număr de 8 companii – performeri în sectoarele specifice de activitate: BICO Industries (primul şi cel mai mare producător naţional de plasă din fibră de sticlă şi singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producţie de vopsele şi lacuri, de asemenea cu o experienţă de piaţă de peste 30 de ani), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uşi destinate construcţiilor rezidenţiale), DIAL (compania specializată în fabricarea produselor de sârmă), ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanţi producători de cabluri electrice), precum şi producătorii de fibră de sticlă Terra, Europlas şi Iranga (deţinuţi indirect prin intermediul BICO Industries).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.