Retailerul Kaufland alege România să deschidă al 1.500-lea magazin al reţelei, acesta urmând a fi funcţional de joi, 24 noiembrie, în sectorul 3 al Capitalei. Compania va deschide anul viitor 8-10 magazine, urmând a angaja circa 1.000 de persoane, a declarat Valer Hancaş, directorul de comunicare al Kaufland România şi Republica Moldova.
”Peste două săptămâni vom deschide următorul magazin Kaufland, în Domneşti, al 159-lea al reţelei. Acolo vom avea 100 de angajaţi, la fel ca în magazinul deschis acum”, a declarat Valer Hancaş, directorul de comunicare al Kaufland România şi Republica Moldova.
Potrivit acestuia, 80% din ponderea producătorilor sunt locali.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Compania are la nivel naţional 16.000 de angajaţi şi continuă angajările.
”Anul viitor vom deschide 8-9-10 magazine, care este media ultimilor zece ani, dar nu este bine finisat planul. Magazinele vor fi deschise în diverse localităţi, chiar şi localităţi mai mici, ne adresăm tuturor categoriilor de clienţi, inclusiv cei din zonele rurale. Ne diversificăm amprenta şi cu oraşe mai mici”, a adăugat reprezentantul companiei.
Salariul mediu lunar la Kaufland era de 6.400 lei brut, la nivelul lunii mai, a spus acesta.
”În general în retail, salariile sunt peste media naţională”, a precizat el.
În prag de sărbători, vânzările companiei cresc cu 25-30%, faţă de o perioadă obişnuită.
Kaufland inaugurează joi, 24 noiembrie, magazinul cu numărul 1.500, la nivel de companie. Acesta va fi deschis în Bucureşti, sector 3. Cu o suprafaţă totală de peste 5.000 mp şi un spaţiu de vânzare de aproximativ 3.400 mp, noul hipermarket creează peste 100 de locuri de muncă noi.
Noul magazin Kaufland Basarabia are sistem de iluminat LED, cu senzor de mişcare şi sistemele de recuperare a căldurii, integrate în instalaţiile de climatizare. De asemenea, hipermarketul este alimentat cu energie electrică verde, dispunând de panouri fotovoltaice cu o suprafaţă de peste 550 mp, care se ridică la o investiţie totală de circa 100.000 euro.
Magazinul are un acoperiş ecologic verde, de peste 1.500 mp, format dintr-un mix de plante rezistente la condiţiile meteorologice.
Noul hipermarket este dotat cu 8 case de marcat standard şi alte 10 case expres de tip self check-out.
Parcarea are o capacitate de circa 270 locuri, dintre care 11 pentru persoane cu dizabilităţi şi 7 pentru părinţi. Parcarea este prevăzută cu staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi rastele pentru biciclete.
Tot în parcare, este un automat de tip self-service, unde pot fi reciclate ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot fi colectate trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă şi doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).
În România, Kaufland deţine o reţea de 158 de unităţi. Prin noul Kaufland din sectorul 3, compania ajunge la un număr de 20 de magazine în Bucureşti.
„Ne-am dezvoltat de la o afacere germană de familie la o companie comercială activă la nivel internaţional, cu peste 148.000 de angajaţi. Pentru a le oferi clienţilor noştri o experienţă perfectă la cumpărături, digitalizarea şi sustenabilitatea joacă în prezent un rol esenţial”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România şi Republica Moldova.
Primul său magazin în Germania a fost deschis în 1968. Kaufland este prezent în opt ţări europene şi are o cifră anuală de afaceri de 27,3 miliarde de euro.
Expansiunea internaţională a Kaufland a început cu intrarea pe piaţa din Republica Cehă în anul 1998. Până în 2006, au urmat deschideri în Slovacia, Croaţia, Polonia, România şi Bulgaria. În decembrie 2010, compania a sărbătorit magazinul cu numărul 1.000 în Europa, odată cu deschiderea magazinului din Berlin-Lichterfelde. În 2019, s-a deschis primul magazin Kaufland din Republica Moldova.
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 ţări, 148.000 de angajaţi şi o reţea de 158 de magazine în România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.